Stiri externe

Paris devine prima capitală europeană care interzice trotinetele electrice. Când intră în vigoare restricția și de ce a fost luată decizia

Published

on

Sursa foto: Pexels

Paris devine prima capitală europeană care nu va mai permite închirierea trotinetelor electrice. Decizia a fost luată după organizarea unui referendum pe 2 aprilie 2023 în cadrul cărora 89,9% dintre parizieni au votat pentru impunerea interdicției. 

Trotinetele electrice au devenit un mijloc de transport extrem de popular în ultima perioadă care poate fi închiriat de oriunde, de către oricine și la orice oră. Totuși, deseori neatenția sau necunoașterea anumitor reguli de circulație pot fi cauza unor grave accidente.

Citește și: NASA pregătește un avion supersonic care parcurge distanțe în 90 minute. În ce orașe vor exista linii pentru aeronavă

Paris interzice trotinetele electrice din 1 septembrie 2023

Capitala Franței va fi prima capitală europeană care renunță la flota de trotinete electrice. Primăria din Paris a anunțat că nu va reînnoi contractele cu cei trei operatori privați, iar aceștia sunt obligați să scoată trotinetele electrice de pe străzile Parisului până la 1 septembrie 2023.

Decizia nu a fost luată doar de către autorități, ci în comun acord cu locuitorii capitalei. Aproape 90% dintre parizieni au votat că-și doresc ca trotinetele să fie interzice. Totuși, prezența la vot a fost extrem de scăzută, doar 7,46 % din populație. 

Motivul pentru care parizienii își doresc interzicerea trotinetelor electrice ar fi faptul că sunt împrăștiate prin tot orașul, dar pot fi și un mijloc de transport periculos pentru cei care îl utilizează.

Anul trecut, la Paris au fost înregistrate 400.000 de călătorii cu trotinetele electrice.

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel