Sâmbătă, 12 august, frontierele României au fost traversate, în ambele sensuri, de 595.700 de persoane. Este cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi în anul 2023.
Într-un comunicat al Poliției de Frontieră se arată că 597.700 de persoane au circulat sâmbătă cu peste 159.300 de mijloace de transport, acestea fiind cele mai mari valori de trafic pentru persoane înregistrate într-o singură zi în acest an.
Citește și:
Criza apei calde în București va continua și după 11 august. Ce spun autoritățile despre avariile în lanț la rețeaua de termoficare a capitalei
Cel mai mare număr de persoane înregistrate la frontieră în anul 2023
Din totalul celor aproape 600.000 de cetățeni români și străini care au traversat granița, peste 304.100 au ieșit din țară, iar 291.613 de persoane au intrat în țară.
Cel mai mare trafic s-a înregistrat la granița cu Ungaria, la cele 12 puncte de trecere a frontierei unde au fost înregistrate aproximativ 285.300 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare. Frontiera cu Bulgaria a fost a doua cea mai aglomerată, realizată prin intermediul a 11 puncte de trecere a frontierei, unde valorile de trafic au ajuns la 141.300 de persoane în ultimele 24 de ore.
Poliția de Frontieră a enunțat și activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” care au fost constatate de polițiștii de frontieră:
- 76 de fapte ilegale (35 infracţiuni şi 41 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 20.850 lei;
- bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 1.545.750 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 34 cetăţeni români din diferite motive legale.