Social

Guvernul a aprobat majorarea tichetelor de masă. Care va fi valoarea maximă

Published

on

Sursa foto: Pixabay

În ședința de joi a Guvernului s-a adoptat decizia privind majorarea valorii tichetelor de masă, scrie news.ro. Inițiativa a fost propusă de Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale ținând cont de scăderea puterii de cumpărare a populației și a factorilor externi.

Valoarea tichetelor de masă pentru salariații din România nu s-a modificat în ultimele două semestre, deși prețurile au continuat să crească. „Având în vedere că valoarea acestor tichete a rămas neschimbată în ultimele două semestre, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024”, au declarat reprezentanții Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Astfel, în acest context, a fost propusă spre aprobare Guvernului modificarea Legii nr. 165/2018 privind cuantumului tichetelor de masă.

Valoarea tichetelor de masă pentru salariații din România va ajunge la 40 de lei în 2024

Astfel, în ședința de astăzi, Guvernul a aprobat decizia. Prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 lei/tichet/zi, se va aplica şi în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 şi septembrie 2024.

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel