Peste tot în lume au fost înregistrate creșteri ale prețului la benzină, ceea ce ar putea genera și creșterea altor prețuri, inclusiv la alimente, informează Bloomberg, citat de digi24.ro.
Cotațiile la benzină au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni la Bursa din New York. Creșterea prețului ar fi afectată de opriri neaşteptate ale rafinăriilor şi un nivel al stocurilor mai redus decât cel normal la importante hub-uri de stocare precum coasta americană a Golfului Mexic şi Singapore, scrie sursa citată anterior.
Această majorare, ar putea genera presiuni inflaţioniste pentru băncile centrale şi guvernele din întreaga lume. Andrew Hollenhorst, economist şef la Citigroup Inc, citat de sursa menționată anterior, a declarat: „Costurile mari la energie ar putea împinge în sus preţurile de consum şi ar putea conduce la o nouă inflaţia a bunurilor de consum – un sector în care majorările de preţuri au încetinit”.
Cum influențează creșterea prețului la benzină puterea de cumpărare
Analiștii au efectuat un calcul privind modul în care creșterea benzinei ar putea influența creșterea altor prețuri. Astfel, rezultatele arată că o creştere cu doar un cent a preţului galonului de benzină în SUA reduce puterea de cumpărare anualizată cu tocmai 1,15 miliarde de dolari. Datorită reducerii prețului cu 1,30 dolari pe galon în al doilea trimestru americanii au economisit 150 de miliarde de dolari, iar aceşti bani au fost cheltuiţi pe alte bunuri şi servicii. Analiștii arată că scumpirea benzinei va determina o descreștere a puterii de cumpărare a bunurilor de consum.
Europa este influențată și de sancțiunile impuse Rusiei care creează probleme companiilor locale de rafinare în aprovizionarea cu ţiţei brut şi alte materii prime necesare pentru producţia de benzină. De asemenea, livrarea de benzină a fost afectată şi de faptul că unele rafinării au decis să majoreze producţia de motorină, în dauna producţiei de benzină, susţine Mark Williams, director de cercetare la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd, scrie digi24.ro.