Canicula continuă să persiste în Europa. Specialiștii anunță că în următoarea săptămână se va înregistra un nou val de căldură care va afecta mai multe zone. În Italia, zone turistice cum ar fi Roma, Bolognia și Florența, se vor afla sub cod roșu de căldură, scrie BBC, citat de news.ro.
Temperaturi ridicate vor fi înregistrate și în următoarea perioadă pe continentul european. Vor fi afectate mai multe zone, în special partea de sud a continentului. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) spune că Italia, Spania, Franţa, Germania şi Polonia ar putea înregistra condiţii extreme. 16 orașe din Italia se vor afla sub cod roșu de caniculă, iar Gurvenul italian recomandă evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 şi 18:00, în special persoanele în vârstă și cele vulnerabilile.
Europa se confruntă deja de câteva săptămâni cu temperaturi mult peste media normală a acestei perioade.
În Grecia au fost înregistrate temperaturi de peste 44 de grade. Din această cauză, Acropole, cea mai populară atracţie turistică a ţării, a fost închisă în cele mai calde ore de vineri, pentru a proteja vizitatorii.
Spania se confruntă cu fenomene fără precedent. S-au înregistrat şi 46 de grade Celsius ziua şi 39 noaptea.
Citește și: Actorii de la Hollywood au intrat în cea mai mare grevă din ultimii 60 de ani. Revendicările starurilor de cinema
Charon, un nou val de căldură, va afecta Europa
Actualul val de căldură din Europa a fost numit Cerberus de către Societatea Italiană de Meteorologie, după monstrul cu trei capete care apare în Infernul lui Dante.
Următorul val de căldură, va fi numit Charon după vâslaşul care aduce suflete în infernul din mitologia greacă. Acesta va aduce aer mult mai uscat și va afecta, în special zona Mediteranei și Balcani, inclusiv România.
Cod galben și portocaliu de caniculă în România
Și în țara noastră au fost emise coduri galbene și portocalii pentru mai multe zone ale țării. Meteorologii anunță că temperaturile vor deppși 40 de grade.