Miercuri au avut loc funeraliile cunoscutului om politic italian Silvio Berlusconi. Mii de oameni au fost prezenți la Domul din Milano pentru a-l petrece pe ultimul drum. Evenimentul grandios a fost organizat în detaliu, însă a fost și criticat.
Luni, fostul premier al Italiei care a condus trei guverne și a dominat politica țării, a decedat la vârsta de 86 de ani. Silvio Berlusconi se confrunta cu probleme grave de sănătate provocate de o leucemie și a fost spitalizat de mai multe ori în ultima perioadă.
Citește și: ONU susține crearea unei agenții pentru monitorizare a Inteligenței Artificiale
Zi de doliu național în Italia pentru a onora decesul lui Silvio Berlusconi
Pentru a onora activitatea omului politic, guvernul a decretat zi de doliu național, steagurile Italiei și UE au fost coborâte în bernă, iar voturile parlamentare sunt suspendate timp de o săptămână, scrie Politico, citat de libertatea.ro.
Funeraliile au avut loc la Catedrala din Milano, acolo unde au fost prezenți peste 9.000 de oameni, peste 700 de jurnaliști din străinătate, precum și oameni politici naționali și internaționali. Deși în interiorul catedralei au avut acces doar familia, oamenii apropiați și politicieni, cei prezenți au putut urmări slujba prin intermediul ecranelor instalate în exterior. Oamenii au izbucnit ocazional în aplauze și strigăte în cinstea fostului premier: „Silvio, Silvio!”. La ieșirea sicriului, după încheierea slujbei, toți cei prezenți au aclamat și au izbucnit în urale.
Pe de altă parte, oponenții politici a lui Berlusconi au criticat dur evenimentul și decizia de a declara zi de doliu național. Fosta ministră Rosy Bindi, membră a Partidului Democrat, a declarat că Berlusconi „a marcat istoria Italiei într-un mod negativ” și a fost responsabil pentru multe dintre problemele țării. Europarlamentara Partidului Democrat, Alessandra Moretti a menționat că o decizia desemnării unei zile de doliu național este nepotrivită: „Cu tot respectul, mi se pare foarte exagerat să îngheți activitatea parlamentară timp de șapte zile. Cred că italienilor le este greu să înțeleagă această decizie, mai ales în condițiile în care există numeroase dosare care așteaptă răspunsuri urgente, în primul rând Planul de redresare”, scrie sursa citată anterior.