Duminică, președintelui Klaus Iohannis i-a fost decernat premiul „Franz Werfel” pentru drepturile omului oferit de Germania. Ceremonia de premiere a avut loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main. Premiul implică și o sumă de 10.000 de euro pe care președintele a anunțat că o va dona Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din București.
Decizia de acordare a Premiului Franz Werfel preşedintelui României reprezintă o recunoaştere a activităţii sale în domeniul promovării drepturilor omului şi a bunei convieţuiri între grupurile etnice, de-a lungul carierei sale politice, transmite Administrația Prezidențială, citată de agerpres.ro. Laudatio va fi susţinută de Jean-Claude Juncker, fost preşedinte al Comisiei Europene şi fost prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg.
Klaus Iohannis: „Drepturile omului şi demnitatea umană reprezintă elemente-cheie pentru un angajament real şi de substanţă al cetăţenilor la construcţia unor societăţi.”
„Este un fapt deosebit pentru mine, să mă aflu în Biserica Sfântul Paul (Paulskirche), locul în care membrii primului Parlament german s-au reunit, la 18 mai 1848, pentru a adopta Constituţia care a garantat drepturile fundamentale şi care a pus bazele formării statului naţional german. Momentul de acum 175 de ani continuă să ne ofere încredere în supremaţia libertăţii, demnităţii umane şi a universalităţii drepturilor omului. Acesta este şi spiritul care stă la baza acordării Premiului Franz Werfel. Drepturile omului şi demnitatea umană reprezintă elemente-cheie pentru un angajament real şi de substanţă al cetăţenilor la construcţia unor societăţi caracterizate de libertate, democraţie, solidaritate, capabile să reziste în faţa resuscitării naţionalismelor revizioniste”, şi-a început discursul, Klaus Iohannis, citat de news.ro.
Klaus Iohannis a menționat în discursul său din cadrul ceremoniei de decernare a premiului „Franz Werfel”, ajutorul pe care poporul român l-a acordat ucrainenilor refugiați din cauza războiului: „Acest premiu are o semnificaţie aparte pentru mine şi pentru poporul român, care a construit de-a lungul timpului un model admirabil de convieţuire, în spiritul valorilor europene trăite şi împărtăşite, între cetăţenii care aparţin majorităţii şi cetăţenii care aparţin minorităţilor. Mai recent, concetăţenii mei au demonstrat empatie şi disponibilitate de ajutor faţă de cei alungaţi din casele lor de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. În anul 2017, la Berlin, când comemoram victimele refugiului şi expulzării, spuneam în discursul meu că aş dori ca istoria să nu se repete. Niciunul dintre noi, cei prezenţi astăzi aici, nu am fi crezut că în secolul XXI, în Europa, vom fi martori la o asemenea tragedie, precum cea declanşată la 24 februarie 2022, când Federaţia Rusă a lansat războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei. Rusia a comis sistematic încălcări masive şi grave ale drepturilor omului şi crime de război, care trebuie să fie pedepsite”, a adăugat președintele Klaus Iohannis, citat de sursa menționată anterior.
Președintele a mai menționat în discursul său necesitatea construirii unei societăți baze pe armonie și toleranță, precum și a luptei împotriva manifestărilor de rasism, anti-semite sau xenofobe.