Stiri mondene

The Weeknd renunță la numele de scenă și revine la numele propriu Abel Tesfaye

Published

on

Sursa foto: Instagram The Weeknd

Starul canadian, The Weeknd, a anunțat că renunță la numele de scenă și revine la numele său real, Abel Tesfaye. Acesta și-a schimbat deja numele pe rețelele de socializare.

Decizia artistului vine după ce a declarat pentru W Magazine că a vrut să-l „ucidă pe The Weeknd”: „Trec printr-un drum cathartic în acest moment. Ajung într-un loc şi într-un moment în care mă pregătesc să închid capitolul The Weeknd”, a spus el pentru W Magazine, citat de observatornews.ro.

Cântărețul și-a anunțat decizia prin intermediul unui tweet: „ABEL formal cunoscut ca The Weeknd” care a adunat sute de mii de aprecieri.

Artistul a declarat anterior care a fost inspirația atunci când și-a ales numele de scenă. Acesta spune că a apărut după ce a renunţat la şcoală şi şi-a luat salteaua „plecând într-un weekend şi fără să se mai întoarcă acasă”, a relatat Daily Mail, citat de observatornews.ro.

The Weeknd va înregistra ultimul album

Artistul va mai înregistra un singur album sub această titulară, deoarece consideră că a spus tot ce avea de spus în calitatea acestui personaj.

Pe parcursul carierei sale muzicale, cântărețul a câştigat patru premii Grammy, a avut peste 45 de single-uri şi albume de platină şi a doborât numeroase recorduri muzicale. În martie 2023, Guinness World Records l-a declarat cel mai popular artist din lume, datorită numărului de ascultători pe care îi avea pe lună pe Spotify care în martie 2023 înregistra 111,4 milioane de ascultători.

 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel