Paris Saint-Germain anunță că nu va prelungi contractul care se încheie în vara acestui an cu Leo Messi, informează l’Equipe, citat de sport.ro.
Decizia clubului sportiv anunțată marți se pare că a fost influențată de călătoria neautorizată a jucătorului argentinian în Arabia Saudită efectuată luni pentru a onora un contract de sponsorizare.
Din cauza acestei plecări, Leo Messi a fost suspendat pentru două săptămâni având interdicţia de a juca sau a se antrena alături de colegii săi și fără să fie plătit în timpul acestei perioade. Astfel, sportivul va fi absent la următoarele două meciuri pe care PSG le va disputa în Ligue 1 din Campionatul Franței împotriva echipelor Troyes şi Ajaccio, dar ar putea reveni la partida cu AJ Auxerre care va avea loc pe 21 mai. El va fi apoi la dispoziţia clubului până la încheierea sezonului, pe 3 iunie.
Citește și: Alexandra Anghel a obținut medalia de aur la Campionatele Europene. Luptătoarea a reușit cea mai mare performanță din carieră
Care sunt opțiunile lui Leo Messi după despărțirea de PSG în iunie 2023
În contractul pe doi ani semnat de Leo Messi cu PSG în 2021 este menționată opțiunea unui sezon suplimentar, dar totuși reprezentanții clubului se pare că nu o vor lua în calcul.
Astfel, în urma deciziei PSG, Lionel Messi ar avea două variante pentru a-și continua din vară cariera: un transfer în Arabia Saudită, unde clubul sportiv Al-Hilal i-ar oferi un salariu de 400 milioane de euro sau un contract cu Inter Miami, clubul din MLS al lui David Beckham.