Pe 3 mai a fost lansat programul „Litoralul pentru toți 2023” în cadrul căruia românii se pot bucura de oferte pentru vacanța petrecută la mare.
Programul iniţiat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) oferă șansa românilor de a se bucura de preţuri mai mici decât cele din vârful de sezon și pachete turistice cu până la 70% mai ieftine.
Citește și: Atac cibernetic al rușilor la adresa românilor. Cum arată mesajele trimise de hackeri
Când se va desfășura programul „Litoralul Pentru Toți” 2023
Programul se va desfășura în două etape: prima etapă are loc în perioada 3 mai – 20 iunie, iar a doua etapă- 1 septembrie – 15 octombrie 2023.
„Litoralul Pentru Toți” oferă prețuri avantajoase în extrasezon, atunci când stațiunile și plajele sunt mai libere și prezintă reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de 6 nopți. În program sunt înscrise hoteluri de 2, 3 și 4 stele. Conform informațiilor de pe litoralulromanesc.ro, la ediţia din acest an s-au înscris hoteluri precum Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q , din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia.
„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc, scrie a1.ro.