Marți, biroul președintelui german, Frank-Walter Steinmeier a anunțat că fostul cancelar, Angela Merkel va primi cea mai înaltă distincție din Germania, Marea Cruce a Ordinului Meritului, transmite agenția dpa, citată de digi24.ro.
Angela Merkel a fost unul dintre cei mai importanți cancelari ai Germaniei. Aceasta s-a aflat la putere în perioada 2005-2021, iar datorită personalității și a reușitelor sale a fost numită „Doamna de Fier”. Pentru realizările deosebite, aceasta va primi cea mai înaltă distincție existentă în Germania, Marea Cruce a Ordinului Meritului.
Deasupra acestei distincţii se află doar clasa specială a Marii Cruci, însă aceasta se acordă doar șefilor de stat ai Germaniei la preluarea mandatului şi, de asemenea, şefilor de stat străini.
Citește și: Ucraina ripostează atacurilor rusești cu o dronă care a explodat la 200 km de Moscova
Trei cancelari Germani au primit dinstincția Marea Cruce a Ordinului Meritului
Până în prezent, doar alți doi foști cancelari au mai primit această distincție, Konrad Adenauer şi Helmut Kohl. Toţi cei trei politicieni sunt din formaţiunea conservatoare Uniunea Creştin-Democrată (CDU).
Pentru oferirea recunoașterii fostului cancelar, va fi organizat un eveniment în luna aprilie, a precizat biroul preşedintelui german.
Invitațiile au fost deja trimise, iar printre cei care vor fi prezenți se numără colegii de partid ai Angelei Merkel din CDU, Thomas de Maiziere şi Peter Altmaier, primului său vicecancelar de la Partidul Social-Democrat (SPD), purtătorului de cuvânt al guvernului său şi colaboratorilor apropiaţi, fostul activist pentru drepturile civile din Germania de Est, Rainer Eppelmann, actorul Ulrich Matthes şi fostul antrenor al naţionalei de fotbal, Jürgen Klinsmann, precum și alte persoane. Nimeni din actuala conducere a CDU, din formaţiunea-soră a acesteia, Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU) sau din Partidul Liber Democrat (FDP) nu se regăsește pe lista invitaților, anunță dpa, preluat de digi24.ro.