WhatsApp anunță că utilizatorii se vor putea bucura de o nouă actualizare privind conversațiile de grup. Opțiunea care oferă posibilitatea de a extrage textul de pe o imagine este disponibilă exclusiv utilizatorilor Iphone cu versiunea iOS 16, informează useit.ro.
WhatsApp este o aplicație care aparține grupului Meta cu un număr de peste 2 milioane de utilizatori. În ultimul an, aplicația a pus la dispoziția utilizatorilor numeroase actualizări și schimbări, ultima vine să îmbunătățească comunicarea din cadrul grupurilor.
După ce în noiembrie 2022, aplicația a lansat opțiunea WhatsApp Community, în următoarele săptămână vor fi disponibile noi actualizări pentru utilizatorii aplicației. În primul rând, administratorii grupurilor vor avea un nivel mai mare de control asupra persoanelor care pot fi introduse într-un grup. Pentru a distribui un link către un grup WhatsApp, administratorul trebuie să aprobe manual participanții.
Utilizatorii vor avea posibilitatea de a vedea care sunt grupurile pe care le au în comun cu anumite contacte. Prin căutarea unui contact, aplicația va arăta toate grupurile comune în rezultatele căutării. Recent, WhatsApp a introdus și noi emoji-uri.
Citește și: Google își lansează propriul chatbot. Proiectul se află în fază de testare și este disponibil unui număr limitat de utilizatori
WhatsApp lansează o opțiune de extragere a textului de pe o imagine
Cea mai recentă actualizare a aplicației, disponibilă momentan doar pentru utilizatorii Iphone oferă posibilitatea utilizatorilor de a extrage conținutul text de pe imagini. Actualizarea este disponibilă doar pe telefoanele ce au sistemul de operare iOS 16.
Noua opțiune e ușor de folosit. Atunci când se va deschide o imagine ce conține text, va apărea un nou buton care va permite copierea textului din imagine. Această funcție nu e compatibilă cu imaginile care au setarea de a fi vizionate o singură dată.
Noua opțiune oferă posibilitatea utilizatorilor de face mai ușor schimb de informații, indiferent de forma acestora.