Metropolitan Opera din New York va marca un an de la începutul războiului în Ucraina cu un concert care va avea loc chiar pe 24 februarie, relatează agerpres.ro.
Imnul Ucrainei va fi interpretat pe scena Metropolitan Opera din New York
Reprezentanții Metropolitan Opera din New York au anunțat un concert pentru a marca un an de la începutul războiului în Ucraina, iar pe scenă vor cânta și artiști ucraineni. Programul ales include spectacolul „Requiem” de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia a V-a de Ludwig van Beethoven, precum și imnul Ucrainei. Orchestra va fi condusă de dirijorului canadian Yannick Nézet-Séguin.
Spectacolul „Requiem” de Mozart va fi interpretat în amintirea victimelor nevinovate ale războiului, iar Simfonia a V-a de Beethoven va fi cântată în anticiparea victoriei care urmează, a declarat Peter Gelb, managerul general al operei de la New York.
Anul trecut, opera din Manhattan a organizat un concert pentru strângerea de fonduri pentru victimele războiului din Ucraina. De asemenea, reprezentanții au anunțat că nu vor mai lucra cu artişti sau instituţii care îl susţin pe preşedintele Vladimir Putin, ca reacţie la invazia Rusiei în Ucraina.