Sports

Ministrul Tineretului și Sportului își anunță intenția de a participa la Jocurile Paralimpice din 2024

Published

on

Sursa foto: Facebook Eduard Novak

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, și-a anunțat intenția de a participa pentru a șasea oară la Jocurile paralimpice de la Paris din 2024, informează agerpres.ro.

Eduard Novak a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că își dorește să participe la jocurile paralimpice de la Paris care vor avea loc în 2024 „Sportul ne învață că trebuie să luptăm mereu pentru a ne atinge idealurile și să nu ne ferim de obiective prea mari, prea îndrăznețe, indiferent care ar fi obstacolele. Iar rezoluția mea pentru noul an include un astfel de obiectiv: să intru în pregătirile pentru Jocurile Paralimpice Paris 2024.”

Aceasta ar fi cea de-a șasea ediție la care va participa, la două dintre ele ocupând deja poziția de ministru al tineretului și sportului.

Eduard Novak declară că își dorește să participe, pentru că vrea să doboare noi bariere și are parte de sprijinul familiei „Am luat decizia să particip la #Paris2024 deoarece apropierea de sport și de înalta performanță și mentalitatea de campion, ideea de a doborî noi bariere, m-au ajutat mereu să fiu versiunea mea mai bună. Îmi amintesc și acum cu drag de prima medalie olimpică, din 2008, după care a urmat aurul la Londra patru ani mai târziu. Sunt mai mult decât niște medalii, sunt experiențe care m-au completat ca persoană și care mi-au arătat că importantă nu este doar destinația (rezultatul final), ci și procesul, întreaga călătorie. Acum îmi doresc din nou să intru în această călătorie. Vedem către ce va duce, dar indiferent de ce mă va aștepta la linia de finish, voi ști că am avut alături oameni minunați, sprijinul familiei și multă energie pozitivă.”

 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel