Social

23 ianuarie, 2 iunie și 14 august vor fi zile libere pentru salariații din sectorul public

Published

on

Sursa foto: Unsplash

Miercuri, Guvernul a stabilit ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, informează news.ro. Aceste zile vor face punte între zilele trei zile sărbători legale și zile de repaus săptămânal.

Cele trei zile libere aprobate prin hotărârea Guvernului, 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august se situează imediat după sărbătorile legale Ziua Unirii Principatelor- 24 ianuarie, Ziua Copilului – 1 iunie şi Adormirea Maicii Domnului  – 15 august. 

„Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, precizează Ministerul Muncii, citat de news.ro. 

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Zile libere legale în 2023

Pe lângă cele trei zile noi aprobate pentru a face legătura dintre sărbătorile legale și zilele de repaus săptămânal, românii vor avea 15 zile legale libere: 

  1. 1 ianuarie – Anul Nou (duminică)
  2. 2 ianuarie – Anul Nou (luni) 
  3. 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (marți) 
  4. 14 aprilie – Vinerea Mare (vineri) 
  5. 16 aprilie – Paştele (duminică) 
  6. 17 aprilie – Paştele (luni) 
  7. 1 mai – Ziua Muncii (luni) 
  8. 1 iunie – Ziua Copilului (joi) 
  9. 4 iunie – Rusalii (duminică) 
  10. 5 iunie – Rusalii (luni) 
  11. 15 august – Adormirea Maicii Domnului (marţi) 
  12. 30 noiembrie – Sfântul Andrei (joi) 
  13. 1 decembrie – Ziua Naţională a României (vineri) 
  14. 25 decembrie – Crăciunul (luni) 
  15. 26 decembrie – Crăciunul (marţi)

 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel