Sports

Cristiano Ronaldo se pregătește pentru semnarea contractului cu Al-Nassr

Published

on

Sursa foto: Facebook Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo își negociază contractul cu echipa Al-Nassr, iar arabii își doresc ca sportivul să treacă câteva teste medicale înainte de semnare, iinformează digisport.ro.

După despărțirea de clubul Machester United în luna noiembrie a acestui an și eliminarea naționalei Portugaliei din lupta pentru Cupa Mondială, Cristiano Ronaldo a început negocierile cu echipa arabă Al-Nassr. 

Cristiano Ronaldo poate semna un contract de 1.3 miliarde de euro

Arabii îi propun sportivului portughez semnarea unui contract de fotbalist pentru doi ani și jumătate, iar până în anul 2030 va fi ambasador al fotbalului în Arabia Saudită, cu salariul de 200 milioane de euro pe an, precum și șansa lui Ronaldo de a fi ambasador al Cupei Mondiale din 2030 pe care Arabia Saudită își dorește să o organizeze.

Se pare că sportivul a bătut palma cu arabii și urmează ca decizia să fie publicată în următoarele zile.

Pe de altă parte, reprezentanții echipei Al-Nassr își doresc ca fotbalistul să treacă printr-o serie de teste medicale pentru a se asigura că acesta mai poate juca la nivel înalt fără nici o problemă. 

Jurnaliștii englezi scriu că fotbalistul portughez va efectua în curând vizita medicală în Arabia Saudită pentru a trece testarea medicală. 

Trending

Web Design: Dezibel Media Web Hosting: Web Hotel