Lidia Buble a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare și 90 de ore de muncă în folosul comunității după ce a mituit doi polițiști. La aproape doi ani de când a ajuns cazul în judecată, magistrații au luat o decizie, dar care poate fi atacată cu apel, anunță agerpres.ro.
Potrivit DIICOT, la data de 15 februarie în intervalul orar 02:32 – 03:11, doi polițiști ai brigăzii rutiere au pretins și primit mită de la Lidia Buble pentru a fi scutită de testarea cu aparatul etilotest și a nu fi sancționată contravențional pentru că nu avea declarația pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte în perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.
La doi ani după săvârșirea faptei, Tribunalul București a decis ca Lidia Buble să fie condamnată la un an de închisoare pentru dare de mită, însă magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.
Ce prevederi va trebui să respecte Lidia Buble
Decizia prevede îndeplinirea unor obligații de către vedetă, acestea fiind: prezentarea la Serviciul de Probațiune București, primirea unor vizite ale consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, anunțarea în cazul în care își schimbă locuința sau pleacă de la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 5 zile, anunțarea schimbării locului de muncă, comunicarea informaţiilor şi documentelor de natură ce permit controlul mijloacelor sale de existenţă, frecventarea unor programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.
Pe lângă închisoarea cu suspendare, cântăreața a fost obligată să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti.
Lidia Buble a fost prinsă întâmplător pentru săvârșirea acestei fapte. Prietenul pe care l-a sunat și care a sfătuit-o să ofere mită era vizat într-un dosar cu trafic de droguri și avea telefonul interceptat de anchetatori.