Cultura
CarteTeca2023: 35 de unități de învățământ din România au primit din partea Libris și Salvați Copiii 6400 de cărți, donație în valoare totală de 200.000 lei
Published
3 ani agoon
Libris.ro și Salvați Copiii donează în cadrul ediției a cincea a proiectului CarteTeca 6400 de cărți. În urma concursului desfășurat în perioada octombrie-noiembrie 2023, prin care librăria online oferă unităților de învățământ oportunitatea de a câștiga cărți pentru biblioteca proprie, volumele donate au ajuns la peste 13.000 de elevi, din 35 de unități de învățământ din toată țara.
Prin proiectul CarteTeca, inițiat în 2019 în parteneriat cu Salvați Copiii România și prin generozitatea cititorilor care aleg să doneze șanse la finalul fiecărei comenzi, Libris.ro își propune să doteze unitățile de învățământ din România cu volume actuale, care să îi atragă pe copii și adolescenți către lectură. Până acum, în cadrul proiectului CarteTeca au fost donate peste 27.000 volume care au ajuns la peste 130.000 de elevi din 237 de unități de învățământ.
CarteTeca se adresează atât unităților de învățământ care dispun de o bibliotecă, unde se va întineri stocul de carte cu titluri actuale, dar și celor care nu au încă o bibliotecă funcțională, însă manifestă interes pentru lectură.
Volumele cu care sunt dotate bibliotecile școlilor câștigătoare sunt noi, actuale și atractive, titluri interesante, cu care copiii și adolescenții rezonează și pe care doresc să le descopere dincolo de lecturile din programa școlară.
„Există multe biblioteci școlare care nu reușesc să asigure nici măcar necesarul pentru bibliografia școlară. Acest lucru îngreunează procesul de educație, mai ales în acele comunități în care nevoile de bază sunt acoperite cu dificultate, iar achiziția unei cărți școlare presupune un efort financiar considerabil, iar în alte cazuri este chiar peste posibilitățile unei familii. Pentru prea mulți copii din România anului 2023 achiziția unei cărți noi, cu povești și ilustrații atrăgătoare, rămâne doar un vis frumos. Prin intermediul proiectului CarteTeca, reușim să aducem o pată de culoare în lumea unora dintre copiii care au nevoie de sprijin și de cărți noi pentru a putea înțelege mai bine lumea, pentru a se dezvolta armonios și a-și împlini potențialul” declară Laura Țeposu, CEO Libris.
Premii în valoare de 200.000 lei. 35 de câștigători.
În ediția din 2023 s-au înscris 345 de unități de învățământ dintre care au fost selectați 35 de câștigători. Fondul de carte alocat pentru ediția din acest an a fost în valoare de 200.000 lei, iar valoarea totală a premiilor oferite în cele 5 ediții se ridică la peste 850.000 lei. 237 de biblioteci au fost dotate în total, în cadrul celor cinci ediții.
„Cărțile fac parte din ceea ce dă putere unui om: puterea de a înțelege, de a pune lucrurile în context, de a deosebi adevărul de manipulare. Or, tocmai cartea e cea care de multe ori lipsește din casele copiilor care provin din medii socio-economice vulnerabile. Așa că, acest program, parteneriatul cu Libris, dă, de fapt, putere acestor copii, garantându-le accesul la cunoaștere. . Mai mult, exersarea imaginației este cea care dezvoltă empatia. În urma experienței pe peste 25 de ani a Salvați Copiii în școlile din comunități vulnerabile, atât din orașe, cât și din mediul rural am distins nevoia copiilor de a citi, de la povești până la istorie, geografie. Cu toate acestea, investiția în bibliotecile școlare este mică sau, uneori inexistentă. Cu toții știm că, atunci când vine vorba despre buget, cultura și educația stau la urmă” spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
„Fiecare înscriere în proiect spune o poveste. Deschide o fereastră către o lume care, de multe ori din păcate, poate fi departe de realitatea frumos zugrăvită în mediul unora dintre noi, de lumea decupată artificial de social media. Dincolo de cifrele colectate prin intermediul formularelor de înscriere, cifre ce surprind partea dureroasă a sistemului de învățământ, căci observăm în fiecare an că fondurile pentru carte (și nu numai) nu sunt niciodată suficiente sau nu există, ne impresionează oamenii din spatele poveștilor, cadrele didactice care în ciuda propriilor vicisitudini, eforturilor nerecunoscute, continuă să se dedice întru totul misiunii de educare a copiilor” spune și Laura Țeposu.
Cele mai cerute titluri
Conform datelor CarteTeca 2023, cele mai dorite titluri în bibliotecile școlare, pot fi grupate în trei categorii.
Pe primul loc se regăsesc volume actuale de pe rafturile literaturii universale și române, respectiv literatura fantasy, povești, basme, legende, poezie, dar și romane grafice sau inspirate de Holocaust.
Topul este completat de cărțile non-ficțiune, respectiv enciclopedii, atlase, dicționare, cărți de referință și materiale de sprijin pentru efectuarea temelor sau documentare. La mare căutare au fost și cărți de psihologie practică, povești terapeutice, volume de pe rafturile inteligență emoțională și dezvoltare personală.
Printre alegeri se numără și volume în limba engleză și cărți în limba maghiară.
“Știm cu toții cât de important e să ai alături pe cineva care te susține și care crede în tine, acceptându-te așa cum ești și încurajându-te. E important la orice vârstă, însă poate face o diferență uriașă în procesul formării. Sunt atâția copii cu potențial care se pot pierde pe drum pentru că sunt invizibili acasă, invizibili la școală, iar uneori îndrumarea venită din partea unui profesor și cartea potrivită la timpul potrivit pot schimba macazul unui destin. Iar cine a fost la rându-i marcat și influențat puternic în copilărie de o carte, știe că „puterea și magia cărților” e ceva real, nu doar o frază folosită de Crăciun într-un film de sezon”, completează Laura Țeposu.
Roald Dahl, J.K. Rowling și Jeff Kinney – cei mai doriți autori
Roald Dahl, autorul volumului „Matilda”, se regăsește pe primul loc al alegerilor câștigătorilor din acest an.
- K. Rowling, cu aventurile pline de magie ale lui Harry Potter, continuă să fie la mare căutare în rândul elevilor.
Jeff Kinney este de asemenea un autor apreciat, care a stârnit interesul micilor cititori cu volumele din seria „Jurnalul unui puști”.
Topul celor mai „aleși” autori români contemporani
Alec Blenche, Alex și Cristina Donovici, Ioana Chicet-Macoveiciuc domină topul celor mai apreciați autori români. Din categoria autorilor români contemporani care se regăsesc în alegerilor câștigătorilor din acest an și nu sunt incluși în bibliografia școlară obligatorie se remarcă și Alina Arsene, Adina Popescu, Adina Rosetti sau Lavinia Braniște.
Autor
You may like
Cultura
Tudor Dinu lansează „Cafea, tutun, dulceți” – o istorie ilustrată a plăcerilor Orientului
Published
o săptămână agoon
18/10/2026By
Vlad Ramona
Bucureștiul fanariot s-a întors pentru o seară la Cișmigiu. Nu în costume, ci în mirosuri
Miros de cafea proaspăt râșnită, de tutun și de dulceață. Așa a mirosit Bucureștiul, pentru o seară, la lansarea celui mai nou volum semnat de istoricul Tudor Dinu.
Pe 14 octombrie 2026, Librăria Humanitas de la Cișmigiu a găzduit lansarea cărții „Cafea, tutun, dulceți. Deliciile Orientului în țările române. O istorie ilustrată” (Editura Humanitas, 324 de pagini). Un volum care propune o călătorie senzorială prin secolele XVII-XIX, urmărind cum trei obiceiuri azi banale au cucerit Țara Românească și Moldova.
Documentarea a durat trei ani și se înscrie într-un proiect mult mai amplu, explică autorul:
„Această cercetare își găsește în mod firesc locul în cadrul proiectului meu întins deja pe parcursul a mai bine de două decenii de a reconstitui sub toate aspectele ei civilizația de sorginte-greco orientală ce s-a dezvoltat în Țara Românească și Moldova în așa numita perioadă fanariotă (1711-1821). Și cum în cadrul acesteia cafeaua și tutunul dețineau un loc de căpetenie, nu puteau să nu îmi suscite, la rândul lor, interesul. Așa că vreme de vreo trei ani amdespuiat zecile de mii de documente păstrate din epocă de orice mențiune referitoare la cele două produse, am recitit în același scop literatura noastră de până la 1859 și m-am străduit să identific în muzeele și colecțiile particulare din România cât mai multe obiecte autentice din recuzita cafelei și tutunului. Am adunat astfel un material forte consistent care mi-a permis, bunăoară să reconstitui în detaliu felul în care ajungea la noi cafeaua, unde și cum se vindea, cum se prepara și ce rol deținea în viața românilor de la domni și boieri până la oamenii de rând, dar și cum arătau cafenelele de tip otoman și, respectiv, occidental.”
Lansarea clasică a fost transformată într-o adevărată experiență. Pe masă au fost ibrice din metal bătut, filigene din porțelan chinezesc și venețian, zarfuri de argint și tabachere brodate. În mijloc, borcane cu dulceață gustate de public ca la curțile domnești.
Cartea urmărește traseul celor trei produse pe verticala socială. Cafeaua a cucerit mai întâi elitele boierești, devenind ritual de prestigiu și protocol de stat , ambasadorii europeni erau primiți cu cafea, ca semn al importanței. Tutunul, numit în cronici „iarba dracului”, a avut nevoie de legende și leacuri ca să fie acceptat. Doar dulceața a rămas constantă, până azi în borcanele românești.

Pentru cititorul care nu a deschis încă volumul, Tudor Dinu îl descrie simplu: „Este o istorie vie, ilustrată, a descoperirii unor plăceri rafinate, ce au reușit să facă mai frumoasă viața strămoșilor noștri și pot reprezenta și pentru noi astăzi o sursă rodnică de inspirație.”
Cartea se adresează, firește, iubitorilor de cafea, de tutun și de dulciuri, dar și tuturor celor ce doresc să descopere o latură frumoasă a istoriei în care voluptățile înlocuiesc războaiele.
Volumul „Cafea, tutun, dulceți” este disponibil în rețeaua Humanitas și online.

Autor
Actualitate
Râmnicu Sărat, prezent pe scena Galei Andreei Marin de la Palatul Parlamentului cu bustul „Fiul câmpului” după Brâncuși
Published
2 săptămâni agoon
17/10/2026By
Vlad Ramona
În anul în care România sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Râmnicu Sărat a avut parte de un moment de onoare națională. La Gala „Nu există nu se poate” organizată de Andreea Marin pe 15 octombrie la Palatul Parlamentului, istoricul Doina Lemny a fost premiată pentru întreaga activitate de cercetare în opera brâncușiană, alături de o delegație a primăriei condusă de primarul Sorin Cîrjan, care a prezentat publicului copia bustului „Fiul câmpului”.
Cea de-a treia ediție a Galei „Nu există nu se poate” a reunit la București personalități marcante din cultură, artă, sport și societate, printre care Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, Cristian Mungiu și Tudor Giurgiu. Evenimentul, dedicat anul acesta feminității și forței sale creatoare, a fost conceput și organizat de Andreea Marin.
Printre laureații serii s-a numărat Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă – Centrul Pompidou din Paris, recunoscută la nivel internațional pentru studiile sale dedicate lui Brâncuși.
„Premierea mea în cadrul Galei «Nu există nu se poate» concepută și organizată de Andreea Marin este încă o recompensă prețioasă pentru fidelitatea cercetărilor mele în opera lui Constantin Brâncuși. Această premiere ce s-a petrecut la Palatul Parlamentului pe 15 octombrie în fața unui public numeros a fost înnobilată și de prezența unei opere moderne”, a transmis Doina Lemny.

Opera la care face referire este copia în ciment a bustului lui Gheorghe Lupescu – „Fiul câmpului”, personalitate marcantă a municipiului Râmnicu Sărat. Lucrarea originală, realizată în ghips de tânărul Constantin Brâncuși, este astăzi dispărută.
Copia a fost realizată cu măiestrie de artistul Leontin Păun, la inițiativa primarului municipiului Râmnicu Sărat, domnul Sorin Cîrjan. Lucrarea a fost adusă la București și prezentată pe scena galei, reușind să atragă atenția publicului asupra unui mod original de a-l evoca pe artistul român pe care-l sărbătorim anul acesta.

„Îi mulțumesc Andreei Marin pentru această onoare adusă mie alături de alte personalități, creatori și artiști precum Tudor Giurgiu, Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci sau Cristian Mungiu. Mulțumesc în același timp și întregii echipe a primăriei municipiului Râmnicu Sărat în frunte cu primarul Sorin Cîrjan, care m-au însoțit la această festivitate ce aduce în prim plan un mod autentic de a sărbători cei 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”, a mai declarat istoricul.

Prin acest moment, Râmnicu Sărat s-a alăturat celebrărilor naționale dedicate Anului Brâncuși 2026, readucând în atenția publicului o filă mai puțin cunoscută din tinerețea sculptorului și legătura sa cu orașul.

Bustul se află la Râmnicu Sărat
Demersul prezentat la București a avut ca punct de plecare un moment emoționant trăit chiar la Râmnicu Sărat, cu o zi înainte de gală. Pe 14 octombrie 2026, alături de locuitorii municipiului, a fost dezvelit bustul lui Gheorghe Lupescu, sculptat în 1906 de Brâncuși și prezentat de artist în același an, alături de alte două sculpturi, la celebrul Salon d’Automne de la Paris.
Modelul a fost unul dintre compatrioții săi, Gheorghiță C. Lupescu (1883-1932), aflat în 1906 la studii la Paris și membru al „Cercului studenților români”. Lucrării i-a fost atribuit și subtitlul „Fiul câmpului”, probabil pentru că tânărul student a fost nepotul plugarului Gheorghiță Lupescu, primul țăran în Divanul ad-hoc al Munteniei la 1857. Tatăl său, Constantin C. Lupescu, a fost o personalitate importantă a urbei și primar al orașului la începutul secolului XX.
Bustul original din ghips a fost deteriorat și astăzi nu mai este cunoscut decât printr-o fotografie aflată în colecția Centrului Pompidou din Paris.
Pentru a marca Anul Brâncuși, primarul Sorin Cîrjan a dorit să aducă în lumină această personalitate a orașului. În colaborare cu Facultatea de Arte din Iași, s-a decis ca sculptorul Leontin Păun să realizeze o copie după bustul original, într-un material folosit uneori chiar de Brâncuși: cimentul.
Bustul se află acum la Râmnicu Sărat, ca omagiu adus atât marelui sculptor, cât și istoriei locale.
„O frumoasă idee pe care am salutat-o pentru a evoca personalități de seamă din orașele românești de la începutul secolului XX și pentru a susține inițiative lăudabile și profesionalismul artistului Leontin Păun căruia îi mulțumesc călduros”, a conchis Doina Lemny.

Autor
Cultura
Cărți care ne pot schimba perspectiva asupra lumii
Published
2 luni agoon
10/09/2026By
Vlad Ramona
Există cărți pe care le citim pentru a ne relaxa și cărți pe care le terminăm fără să ne mai gândim vreodată la ele. Dar există și acele cărți care rămân cu noi mult timp după ultima pagină. Ne fac să privim oamenii diferit, să punem la îndoială lucruri pe care le consideram certe și, uneori, chiar să ne schimbăm felul în care înțelegem lumea.
O carte bună nu trebuie neapărat să ne ofere răspunsuri. Uneori este suficient să ne pună întrebările potrivite.
„1984” – George Orwell
Puține romane au devenit atât de relevante în discuțiile despre societate, putere și libertate precum „1984”. Orwell imaginează o lume în care autoritățile controlează nu doar acțiunile oamenilor, ci și informațiile pe care aceștia le primesc și chiar modul în care gândesc.
Cartea ne face să reflectăm asupra libertății individuale și asupra importanței de a putea avea propriile opinii. Într-o epocă în care suntem permanent conectați la informații, romanul ridică o întrebare importantă: cât de ușor poate fi influențată percepția noastră asupra realității?
„Micul Prinț” – Antoine de Saint-Exupéry
Deși este adesea considerată o carte pentru copii, „Micul Prinț” vorbește despre teme universale: prietenie, iubire, pierdere și sensul vieții.
Prin ochii unui copil care privește lumea cu uimire și sinceritate, cititorul este invitat să redescopere lucrurile pe care adulții tind să le uite. Cartea ne amintește că valoarea unei persoane sau a unui lucru nu poate fi întotdeauna măsurată prin ceea ce se vede la suprafață.
Uneori, maturizarea nu înseamnă să pierdem copilul din noi, ci să învățăm să-l ascultăm.
„Sapiens” – Yuval Noah Harari
„Sapiens” oferă o perspectivă amplă asupra istoriei omenirii și ne invită să privim civilizația dintr-un unghi diferit. Cartea combină istoria, antropologia și reflecția asupra societății pentru a explica modul în care oamenii au ajuns să construiască lumea modernă.
Chiar și atunci când nu suntem de acord cu toate interpretările autorului, lectura poate fi un exercițiu valoros de gândire critică.
„Omul în căutarea sensului vieții” – Viktor E. Frankl
Bazată pe experiențele autorului în lagărele naziste, cartea lui Viktor Frankl este, înainte de toate, o reflecție asupra rezilienței și a sensului.
Frankl explorează modul în care oamenii încearcă să găsească un motiv pentru care să continue chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Cartea nu oferă o rețetă simplă pentru fericire, ci ne invită să reflectăm la propriile valori și la lucrurile care dau sens existenței.
Este o lectură dificilă pe alocuri, dar tocmai prin sinceritatea ei poate schimba modul în care privim problemele și prioritățile din viața noastră.
„Marele Gatsby” – F. Scott Fitzgerald
În spatele petrecerilor luxoase și al visului american se află povestea unui om care își construiește întreaga existență în jurul unei dorințe.
„Marele Gatsby” vorbește despre bani, statut, iubire și ambiție, dar și despre diferența dintre ceea ce ne dorim și ceea ce ne poate face cu adevărat fericiți. Romanul ne determină să privim mai atent ideea de succes și să ne întrebăm dacă obiectivele pe care le urmărim sunt într-adevăr ale noastre.
„To Kill a Mockingbird” – Harper Lee
Prin povestea unei comunități americane și a unei familii care se confruntă cu prejudecata și nedreptatea, romanul explorează teme precum rasismul, empatia și curajul moral.
Unul dintre cele mai importante mesaje ale cărții este că pentru a înțelege un alt om trebuie, uneori, să încercăm să privim lumea din perspectiva lui.
Este o lecție care depășește cu mult contextul romanului: într-o societate în care oamenii ajung rapid să se judece unii pe alții, empatia poate fi una dintre cele mai importante forme de înțelegere.
Autor
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Romsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
Niavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam
BEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
Polenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
ȘTEFAN GHEORGHE – DE LA MANAGER LA CEO | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL DAMEH
DR. ELENA CRISTINA MITROFAN – TUSEA ASCUNDE PROBLEME GRAVE | DINCOLO DE FRUMUSETE BY DR. PASCAL
RALUCA PARASCHIV – MAKE-UP SAU MASCA? | DINCOLO DE FRUMUSETE PODCAST BY DR. PASCAL DAMEH
Trending
-
Sanatate2 zile agoPolenul crud, antibioticul natural din stup. De ce îl țin nutriționiștii în congelator, nu în borcan
-
Businesso zi agoBEHEALTH 2026 a adus împreună oamenii care dezvoltă și folosesc noile tehnologii medicale
-
Newso zi agoPepcolandia 2026: 50 de proiecte locale au creat noi oportunități pentru 5.700 de copii și tineri
-
Casa si gradinao zi agoHEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună
-
Marketingo zi agoNiavis.ro: Creatina, surpriza anului. Produsele pentru sport și aport proteic, cea mai mare creștere în primele 9 luni din 2026
-
Newso zi agoRomsilva a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie București
-
Entertainmento zi agoFontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
