Evenimente
Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” își va desemna câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul evenimentului din București
Published
1 an agoon

Românii sunt antreprenori este o competiție Startarium, inițiată de Impact Hub Bucharest și ING Bank, susținută de Pluxee. Marea finală din data de 29 noiembrie are loc la Radisson Blu Hotel, în București, și îi invită pe cei pasionați de lumea businessului și antreprenoriatului să se alăture unei experiențe captivante, plină de inspirație și oportunități relevante de învățare și conectare.
În cadrul evenimentului, devenit un punct de referință în celebrarea spiritului antreprenorial românesc, vor urca pe scenă finaliștii categoriilor Startup și Running Ops, dar și speakeri din ecosistemul Startarium și din mediul de business românesc. La final, 4 antreprenori vor câștiga premii în valoare cumulată de 90.000 de euro, nerambursabili.
Câștigătorii celei de-a treia categorii a competiției, „Ideea ta”, vor fi desemnați de către public: cele mai votate 10 idei de afaceri câștigă fiecare câte 1000 euro. Strângerea de voturi pentru antreprenorii înscriși în categoria „Ideea ta” continuă până la data de 1 decembrie.
4 afaceri vor fi premiate în cadrul categoriilor de Startup și Running Ops
Ziua de 29 noiembrie va găzdui atât semifinala, cât și finala secțiunii de Startup. Semifinala se va desfășura în prima parte a zilei, în format de roundtable pitching (fără public), când 35 de antreprenori selectați vor susține un pitch de 5 minute în grupuri restrânse, jurizate de 12 specialiști. 7 antreprenori vor intra în finala categoriei Startup și vor urca pe scenă în fața publicului, pentru susținerea pitch-urilor și șansa de a câștiga unul dintre marile premii puse la bătaie.
Semifinala pentru categoria Running Ops, dedicată startupurilor cu peste trei ani de vechime și care generează deja venituri, are loc online, ante-eveniment, pe 24 noiembrie. Finala categoriei Running Ops se va desfășura pe scena „Românii sunt antreprenori”, pe 29 noiembrie: cei 7 finaliști desemnați de juriu își vor susține pitch-urile pe scenă și vor răspunde întrebărilor suplimentare din partea juriului.
La final, juriul Startarium va alege câștigătorii celor 4 premii:
Locul 1 Startup: 20.000 de euro;
Locul 2 Startup: 10.000 de euro;
Locul 1 Running Ops: 40.000 de euro;
Locul 2 Running Ops: 20.000 de euro.
Oportunități de învățare și networking pentru participanții la eveniment
Pe parcursul zilei, cei pasionați de mediul de business și antreprenoriat vor avea ocazia să asiste la prezentări, discuții și sesiuni de învățare pe teme de actualitate.
În deschiderea evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe scena principală vor urca Dan Ștefan, cofondator Autonom, și reprezentanții organizatorilor competiției: Impact Hub Bucharest, ING Bank și Pluxee. Panelul Viitorul businessului în România, organizat împreună cu Romanian Business Leaders, va aduce în fața publicului antreprenori de succes ce vor împărtăși din experiența și viziunea proprie de business.
Sesiunile de învățare construite sub forma unor masterclass-uri – „Pastila de antreprenoriat” – vor fi disponibile publicului pe scene dedicate și cuprind următoarele teme:
- Sustenabilitatea – adaptare de business sau transformare culturală? (Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom);
- Principii STELL*R pentru înalta performanță (Adrian Florea, fondator Trend Consult);
- Cum construiești un brand coerent (Andrei Lasc și Mihaela Joita, cofondatori Poarta 9);
- Echipe performante (Cosmin Alexandru, cofondatorTeamology Institute);
- Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri (Ovidiu Toader, Business Coach);
- Cum îmi pot proteja compania de potențialele amenințări de securitate cibernetică (speaker, în curs de confirmare).
Moderatorul evenimentului va fi Alex Grecu, om de radio și antreprenor. Agenda completă este disponibilă pe pagina dedicată. Accesul la „Românii sunt antreprenori” este gratuit, însă necesită înscrierea prealabilă aici pentru rezervarea locului în sală.
Agrifood Innovation Stage, scena dedicată inovației în agrifood
Agrifood Innovation Stage (AFIS) este scena dedicată participanților interesați de inovația în agricultură și industria alimentară. Aflată la cea de-a treia ediție în 2023, AFIS este organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, ca reprezentant EIT Food în România. Scopul inițiativei este de a oferi o perspectivă avizată asupra viitorului industriei agrifood, alături de experți din domeniul agroalimentar, agritech și cercetare. EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
Subiectele principale abordate în cadrul AFIS vizează siguranța alimentară în România, care sunt metodele potrivite prin care tinerii fermieri pot fi încurajați să adopte strategii de sprijin colaborativ, dar și lansarea celei de-a treia ediții a mapării ecosistemului de agrifood din România.
Despre Startarium și „Românii sunt antreprenori”
„Românii sunt antreprenori” este noua identitate sub care se desfășoară în 2023 evenimentul emblematic Startarium PitchDay. În cadrul celor 4 ediții de succes, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.
Peste 220 de antreprenori s-au înscris în ediția din 2023 a competiției. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11, iar antreprenorii s-au putut înscrie la următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea premiilor cumulate oferite este de 100.000 euro, nerambursabili.
Câștigătorii Startup și Running Ops vor fi desemnați pe data de 29 noiembrie, în cadrul evenimentului final al competiției, în urma procesului de jurizare. Câștigătorii secțiunii „Ideea ta” vor fi aleși de către public, prin vot online. Concursul de strângere de voturi continuă până la 1 decembrie, ora 23.59, urmând ca pe 5 decembrie să fie anunțați public cei 10 câștigători ai votului de popularitate.
Detalii despre agenda și speakerii evenimentului „Românii sunt antreprenori” sunt disponibile pe pagina dedicată aici. Accesul este gratuit și se face pe bază de înscriere prin completarea formularului dedicat. Locurile sunt limitate.
You may like
Evenimente
Programul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment a lansat podcastul Mindfulness în alimentație
Published
2 săptămâni agoon
17/04/2025
Proiectul educațional Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment lansează podcastul Mindfulness în alimentație, o inițiativă menită să aducă în prim-plan o relație mai conștientă, blândă și echilibrată cu mâncarea. Găzduit de Vero Căliman, cunoscută pentru abordarea sa caldă și empatică, podcastul devine un spațiu de dialog autentic despre alegerile noastre alimentare. De ce mâncăm ce mâncăm? Ce declanșează pofta? Cum putem cultiva o relație mai bună cu propriul corp și cu farfuria din fața noastră? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul episoadelor de podcast.
Alături de invitați speciali – de la influenceri cu povești reale, la specialiști în sănătate și organizare – podcastul explorează teme legate de obiceiuri alimentare, găsirea echilibrului și bucuria micilor momente, toate acestea îmbinate cu experiențe de viață.
Podcastul Mindfulness în alimentație a fost creat cu gândul la liceeni, într-o perioadă a vieții în care relația cu mâncarea, cu propriul corp și cu emoțiile poate deveni complicată. Scopul acestui proiect este de a oferi un spațiu de învățare informală, în care tinerii să poată descoperi, fără judecată, cum să își asculte corpul, să își înțeleagă alegerile și să cultive obiceiuri alimentare mai conștiente. Prin conversații autentice și exemple reale, acesta își propune să devină o sursă de sprijin și inspirație pentru o generație aflată în formare, încurajând echilibrul și prezența în viața de zi cu zi , a povestit Lidia Feher, Project Lead Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment.
Programul are ca obiectiv responsabilizarea adolescenților și oferirea de metode concrete pentru a acţiona în vederea adoptării unor schimbări comportamentale de durată. Astfel, remodelează obiceiurile de a lua gustări şi abordarea generală a alimentaţiei, introducând practici de mindfulness. Conturat ca parteneriat public-privat de succes, acest program a devenit un model de proiect responsabil, transformativ şi amplu, aducându-şi contribuţia la îmbunătăţirea stării de sănătate a tinerilor din România, a declarat Dana Dobrescu, Corporate & Government Affairs Manager Mondelez International.
Proiectul Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment adoptă o abordare multidisciplinară, oferind adolescenţilor un curs integrat cu module interconectate, care acoperă psihologia, organizarea şi planificarea, nutriţia, mindfulnessul, mişcarea, educaţia civică şi autoconştientizarea. Prin intermediul acestor module, tinerii dobândesc competenţe esenţiale pentru a-şi îmbunătăţi obiceiurile alimentare şi pentru a-şi asuma responsabilitatea pentru propria sănătate.
Programul este derulat de Asociaţia Sută la Sută Românesc, fiind organizat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Inspectorate Şcolare din 9 judeţe şi Bucureşti, cu Centrul de Cercetare în Management (CCM) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi susţinut de compania Mondelēz International, lider pe piaţa globală a gustărilor.
Evenimente
Tendințele economice în 2025: Adaptare și inovație pentru competitivitate
Published
2 săptămâni agoon
14/04/2025
Într-o lume aflată în plină revoluție tehnologică și într-un context global marcat de măsuri protecționiste și reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare, mediul de afaceri trebuie să se adapteze rapid pentru a rămâne competitiv. Aceasta a fost concluzia principală a celei de-a treia ediții a conferinței Tendințe Economice, organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
Andreea Negru, președinte PEFA, a susținut: “Ne aflăm într-un moment de regândire a ordinii economice. Globalizarea a început deja să se schimbe, iar multipolarizarea lumii prinde contur. Trendurile pe care navighează acum economia lumii trebuie analizate fără judecăți de valoare , atât cât este posibil acest lucru. Vorbim despre redefinirea comerțului mondial, unde taxele și tarifele vamale obligă marile puteri economice să își redefinească zonele lor proprii de dezvoltare. Zilnic auzim de creșterea cheltuielilor de apărare și înțelegem că pentru a avea pace trebuie să ne pregătim de război și mai mult, vorbim de revoluția inteligenței artificiale”.
Provocări economice – prudenţă în planul politicilor publice şi eforturi pentru a beneficia de oportunităţile oferite de fondurile europene
“ Din perspectiva BNR, una dintre evoluţiile atent monitorizate, dată fiind influenţa semnificativă asupra prognozelor economice şi conduitei de politică monetară, este atragerea şi utilizarea fondurilor europene integral şi la timp. Fondurile europene sunt, în contextul actual, sursa decisivă de finanţare a unor investiţii majore în economie”, a declarat, în cadrul conferinței, Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR. Domnia sa, a evidențiat riscurile economice majore, precum inflația, deficitul bugetar și volatilitatea piețelor. În legătură cu mediul de afaceri, viceguvernatorul băncii centrale a afirmat că, din păcate, companiile din ţara noastră sunt prea puţin inovative, citând Innovative Scoreboard 2024, şi, din această cauză, nu aduc plusvaloare şi nici nu sunt competitive la nivel global.
La rândul său, Lorena Stoian, prim-vicepreședinte PEFA, a subliniat importanța colaborării între mediul de afaceri și autorități pentru a face față provocărilor economice: „2025 se prefigurează un an dinamic și impredictibil, în care flexibilitatea, inovarea, parteneriatele strategice și investițiile inteligente vor fi determinante pentru succesul economic. Conferința Tendințe Economice 2025 reunește autoritățile publice centrale și lideri din diverse industrii pentru a discuta direcțiile esențiale ale dezvoltării economice și pentru a identifica oportunități de creștere sustenabilă.”
Industria de apărare – motor al economiei românești
Ștefan Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-ministrului, a evidențiat noua strategie a industriei naționale de apărare, care poate deveni un pilon esențial al economiei. Domnia sa a susținut ca adoptarea unei noi legi a cooperării industriale va stimula producția autohtonă și va atrage investiții în domeniu.
Prezenta la conferință, Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, a subliniat progresele țării în zona plăților digitale. Republica Moldova a fost acceptată în zona SEPA, ceea ce va facilita tranzacțiile în euro. În plus, sistemul de plăți instant MIA a devenit un succes, având peste 500.000 de utilizatori. Potrivit guvernatorului BNM, peste 65-70% din comerţul Republicii Moldova este orientat către Uniunea Europeană, iar 30% către România.
IMM-urile între tehnologie și resursa umană
Florin Jianu, senator PSD și reprezentant al IMM România, a remarcat că, deși întreprinderile mici și mijlocii investesc mai mult în tehnologie, formarea profesională a angajaților rămâne deficitară. În acest context, finanțarea inovării trebuie prioritizată pentru a susține competitivitatea IMM-urilor.
Florin Jianu a declarat: „Din perspectiva IMM-urilor am observat o nevoie mai mare, o dorinţă şi chiar o realitate în ceea ce înseamnă investiţiile în noile tehnologii. Am văzut o creştere cu aproximativ 50% a IMM-urilor care investesc în tehnologie, în ceea ce înseamnă inovaţia. În acelaşi timp, însă, paradoxal, nu am văzut această creştere în ceea ce înseamnă investiţiile în resursa umană”.
Impactul geopolitic asupra economiei românești- 0,8% din PIB, în urma războiul comercial declanşat de Donald Trump
Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară a afirmat că în actualele condiţii geopolitice, în care „improbabilul devine probabil”, trebuie ca autorităţile şi mediul de afaceri să vadă ce pot face împreună pentru ca să avem în continuare o economie puternică. „Vorbim despre circumstanţe geopolitice nefericite, ce pot fi combătute cu alinierea la alianţe economice şi militare. Vorbim despre deficitul bugetar care poate fi redus printr-o mai bună colectare şi prin atragerea unor investiţii străine. Vorbim despre deficitul comercial, ce poate fi diminuat prin investiţii bune, care pot fi realizate prin absorbţia fondurilor europene. Şi, pe lângă acestea, avem nevoie de generalizarea guvernanţei corporative şi de transparenţă”, a spus preşedintele ASF.
Vicepreşedintele ASF, Dan Armeanu, a precizat că războiul comercial declanşat de preşedintele american Donald Trump va avea în ţara noastră un impact de 0,7-0,8% din PIB, şi că majorarea cheltuielilor de apărare va adăuga cel puţin 2 puncte procentuale pe deficitul bugetar, la care se vor aşeza şi cheltuielile cu dobânzile. De aceea, domnul Armeanu afirmă că reducerea deficitului bugetar prevăzută în planul agreat de Guvern cu Comisia Europeană va fi înlăturată de cheltuielile de mai sus care vor reprezenta 3,5% din Produsul Intern Brut.
În intervenția sa, Sterica Fudulea, președinte CES a subliniat importanța dialogului social și civic aflat în spatele oricărei decizii politice: ”Întotdeauna, decizia politică este aceea care se vede mai mult decât oricât. Ceea ce nu se vede este dialogul social şi civic din spatele acestei decizii. Nu avem o cultură a dialogului social şi civic în ceea ce înseamnă implementarea şi parcursul legislativ. De multe ori, dialogul are loc în ziua în care se avizează o iniţiativă legislativă, ceea ce nu este bine aproape deloc. Dialogul social și civic reprezintă pilonii unei societăți democratice și echilibrate, asigurând un cadru de cooperare între toți factorii interesați”.
În concluzie, în fața noilor provocări economice, România trebuie să adopte politici de stimulare a inovării, să eficientizeze cheltuielile publice și să maximizeze utilizarea fondurilor europene. Conferința Tendințe Economice a evidențiat importanța colaborării între sectorul public și mediul de afaceri pentru a naviga cu succes această perioadă de tranziție economică.
Conferința a fost organizată cu sprijinul partenerilor strategici: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, IMM România, Federația Patronală a Energiei- FPE, PIMM Brașov și Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare în Informatică -ICI București, precum și cu implicarea celor mai mari jucători din economie, parteneri ai evenimentului, care vor contribui la dezbateri: Cloud 9 Residence Evolution, Cancom, IMSAT, BCR, CEC Bank, Banca Transilvania, Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Electrica SA, Exim Banca Românească, XTB , UNSAR, International Alexander, Reciclad’OR, Fondul Român de Contragarantare, DO Security, Advanced Business Software, Diana Dragomir și Asociații, Cosmetrice, Moov Leasing, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și DEEA Consulting&Communication.
Parteneri media: Antena 3 CNN, TVR, Prima News, Profit.ro, Canal 33, Agerpres, Financial Intelligence, stiripesurse.ro, Club Economic, Economistul, Transilvania Business, Ziarul Bursa, I AM News, News One, InvesTenergy, The Diplomat Bucharest, V4 Media, EM360, Club Antreprenor, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Review, Iubim Brașovul.
Despre PEFA
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA este organizație patronală, membră a IMM România, singura confederație reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri. PEFA promovează și susține egalitatea de gen, rolul și importanța femeilor în societate și în economie. Patronatul oferă antreprenorilor o platformă puternică pentru a-și face auzite vocile atât la nivel național, în relația cu autoritățile publice centrale și locale, cât și european. PEFA reprezintă interesele membrilor săi, companii din toate domeniile de activitate, conduse de femei și bărbați, în organismele profesionale și patronale internaționale.
Evenimente
Epoque Hotel Relais & Châteaux lansează platforma de evenimente L’Art de Vivre și îl aduce în România pe Mark Lundgaard, unul dintre cei mai apreciați chefi din Copenhaga
Published
o lună agoon
21/03/2025
Epoque Hotel Relais & Châteaux, membru Relais & Châteaux, anunță lansarea platformei Epoque L’Art de Vivre, un concept care propune un calendar dinamic de evenimente menite să conecteze publicul urban cu arta rafinamentului și ospitalitatea autentică. Această inițiativă reflectă angajamentul hotelului de a deveni un punct de referință pentru comunitatea bon vivantului contemporan, prin experiențe culturale și gastronomice de excepție.
„Încă de acum 15 ani, de la fondare, promisiunea Epoque Hotel Relais & Châteaux a fost să fie un retreat urban, un loc al eleganței în inima orașului. Anul 2025 marchează un nou capitol în acest demers, printr-o selecție de evenimente menite să aducă împreună maeștri culinari, artiști și creatori care rezonează cu valorile noastre fundamentale: autenticitate, pasiune pentru frumos și cultură”, declară Diana Popescu, proprietar Epoque Hotel Relais & Châteaux.
La Epoque Hotel Relais & Châteaux, ceaiul de după-amiază devine o experiență în sine, sub umbrela FestiviThé
Sub umbrela Epoque L’Art de Vivre, hotelul propune experiențe inedite care extind inițiativele lansate deja în 2024. Printre acestea se numără FestiviThé, o inițiativă care a transformat ritualul ceaiului într-o celebrare a rafinamentului franțuzesc. În fiecare weekend din luna decembrie, oaspeții au fost invitați să descopere un bufet elegant, unde deliciile culinare – de la sandvișuri gastronomice, madeleines și tort de mere, la mousse de turtă dulce și praline realizate în casă – au fost acompaniate de ceaiuri de sezon, ciocolată caldă și punch-uri aromate.
„FestiviThé a fost un proiect pilot, al cărui feedback ne-a confirmat apetitul publicului bucureștean pentru experiențe fine, bazate pe arome recognoscibile, într-un cadru elegant. Succesul acestui concept a stârnit în noi dorința de a continua și diversifica acest gen de experiențe. În 2025, vom transforma acest ritual într-o tradiție permanentă, adaptată fiecărui anotimp”, adaugă Ioana Petrescu, General Manager Epoque Hotel Relais & Châteaux.
În 2025, Epoque Hotel Relais & Châteaux împreună cu cheful Mark Lundgaard aduc la București experiența Kong Hans Kælder, restaurantul din Copenhaga distins cu 2 stele Michelin, membru Relais & Châteaux
În 2025, experiențele gastronomice la cel mai înalt nivel continuă la Epoque Relais & Châteaux cu o cină excepțională ce aduce la București universul Kong Hans Kælder, celebrul restaurant cu două stele Michelin din Copenhaga. Astfel, pe 6 si 7 aprilie, Epoque Tasting Room devine scena unor cine de excepție, ce reproduc fidel viziunea gastronomică a unei adevărate instituții culinare. Fondat în 1976, Kong Hans Kælder, primul restaurant din Danemarca distins cu o stea Michelin, continuă să fie un etalon al culturii culinare nordice, combinând tradiția franceză cu minimalismul scandinav. În cadrul serii dedicate oaspeților Epoque Hotel Relais & Châteaux, chef Mark Lundgaard, cel care a adus localului ce-a de-a doua stea Michelin, va crea o experiență excepțională, demnă de o capitală gastronomică. Totul va avea loc în Epoque Tasting Room, un spațiu de evenimente private intim, cu bucătărie deschisă, un chef’s table de 16 persoane și o cramă elegantă de vinuri prestigioase.
“Unele dintre cele mai sonore și respectate restaurante ale lumii se află în Copenhaga, un oraș devenit epicentrul gastronomiei mondiale. Faptul că chef Mark Lundgaard a reușit să inoveze și să se remarce într-un mediu atât de competitiv, aducând restaurantului pe care îl reprezintă două stele Michelin, este o dovadă a măiestriei sale. Consider că suntem privilegiați să îl avem alături și să putem replica experiența Kong Hans Kælder, membru Relais & Châteaux, în cadrul spațiului nostru de evenimente. Această oportunitate se datorează pasiunii noastre, dar și apartenenței la asociația Relais & Châteaux, care creează un mediu colaborativ, ce ne permite să aducem experiențe stelate, la București”, a declarat Diana Popescu, proprietar Epoque Hotel Relais & Châteaux.
SecrEAT invită oaspeții la experiențe culinare misterioase, dedicate celor mai fine papile
În aceeași notă colaborativă, hotelul continuă seria de evenimente SecrEAT, o experiență gastronomică exclusivistă, în care cheful este dezvăluit doar în seara evenimentului. Prima ediție din ianuarie 2025 a avut loc în Epoque Tasting Room și l-a avut ca protagonist pe Paul Oppenkampf, iar următoarele vor aduce împreună chefi din România și din afara granițelor, fiecare eveniment fiind o celebrare a creativității culinare și a artei gustului.
Food Meets Culture – un exercițiu cultural, care pornește de la gastronomie
Seria de evenimente Food Meets Culture este un alt proiect de referință pentru 2025, explorând conexiunile dintre gastronomie și arte moderne, precum moda, designul de bijuterii, pictura sau artele urbane. „La fel ca în artă, și în gastronomie fiecare element poartă o semnificație culturală profundă. Ingredientele, tehnicile, povestea din spatele fiecărui preparat sunt expresia unor tradiții, dar și a unei viziuni contemporane, puternic marcată de experiențe personale. Prin Food Meets Culture, dorim să arătăm că gastronomia nu este doar un act de consum, ci o formă de artă, un limbaj universal care unește oameni și idei”, explică Ioana Petrescu.
Prin aceste inițiative, Epoque Hotel Relais & Châteaux își reafirmă poziția de lider în industria ospitalității de lux, consolidând valorile Relais & Châteaux și oferind publicului bucureștean experiențe autentice, rafinate și memorabile. Cu un restaurant à la carte (L’Atelier Relais & Châteaux), un spațiu de evenimente versatil (Epoque Events Gallery) și un private dining exclusivist (Epoque Tasting Room), boutique hotelul deține toate premisele pentru a organiza de la reuniuni restrânse de 10-16 persoane până la recepții de 50-100 de invitați, menținând un mix de rafinament, intimitate și flexibilitate, adaptat cerințelor unui public exigent.

Omul ca hartă: ce ne învață fețele despre noi înșine? Citirea chipului prin tehnica Al Ferasa, de Bogdan Gavrilă

Finalul unei povesti epice: Sezonul 2 al serialului ANDOR este acum disponibil pe DISNEY+

Elena Năstasă și moștenirea vindecătoare a plantelor – povestea din spatele Spiteriilor Vraciului

Sorin Chiriță, despre traficul de coșmar din Capitală: „Unde e formula matematică a lui Nicușor Dan? Unde e expertul de la New York?”

AVA ne arată o nouă latură de-a sa în noul single fresh – „Damelo”
