Connect with us

Stiri Romania

Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători neînsoțiți în străinătate. Care sunt condițiile prevăzute de lege

Published

on

Sursa foto: Facebook Poliția de Frontieră Română

Astăzi, 20 august, a intrat în vigoare legea care prevede că minorii ce au atins vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, însă cu anumite condiții, scrie digi24.ro.

Modificările legii privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate prevăd o modificare importantă, și anume dreptul minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani să treacă granița nefiind însoțiți de un adult. Astfel, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în trei situaţii:

  1. pentru a merge în vizită la rude; 
  2. pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale; 
  3. pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Citește și:

Ediția 42 a programului „Litoralul pentru toți” va avea loc în perioada 1-30 septembrie 2023. Care vor fi prețurile în extra-sezon pe litoralul românesc

Actele doveditoare care permit ieșirea din țară a unui minor cu vârsta de 16 ani fără a fi însoțit de un adult

Astfel, dacă minorul se încadrează în una dintre cele trei categorii privind motivul călătoriei acesta va trebui să prezinte polițistului de frontieră anumite acte doveditoare:

  1. pentru deplasarea în vizită la rude, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude). Se acceptă doar declaraţia autentificată a părinţilor în original , deoarece documentul electronic nu poate fi verificat de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens. 
  2. pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale); documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale. 
  3. pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical); documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri Romania

De Ziua Internațională a Scrisului de Mână scriem împreună un capitol al solidarității pentru Fundația Copii în Dificultate

Published

on

Astăzi, de Ziua Internațională a Scrisului de Mână, Fundația Copii în Dificultate își dorește să scriem cu toții un capitol al solidarității și să povestim despre cum implicarea comună presupune mesaje durabile în spațiu și timp. Se spune că nu uităm mâna care ne-a învățat să scriem. Scrisul este moștenirea durabilă pe care o primim, cu scopul declarat de a lăsa moștenire mesajele noastre. Scrisul este ceea ce ne leagă de generațiile trecute și de cele viitoare, dar și ceea ce ne unește dincolo de distanțe.

 

Azi  o să îți povestim despre sărbătorile care au trecut, dar și despre prima acțiune de anvergură pe care o pregătim pentru 2025 și care va fi chiar pe 27 februarie, declarată pe plan internațional Ziua Bolilor Rare.

Despre solidaritate și împărtășire este tot ce face Fundația Copii în Dificultate – și acest lucru s-a văzut și s-a transmis limpede în perioada sărbătorilor, când comunitatea din România și comunitățile partenere din toată lumea – din Regatul Unit, din Germania și Statele Unite – s-au solidarizat pentru a crea acea atmosferă de sărbători generoase pe care orice copil și-o dorește – poate mai ales dacă este vorba despre un copil aflat în dificultate.

Am petrecut sărbători ca-n povești, datorită prietenilor noștri! Copiii de la Școala Little Genius (https://www.littlegenius.ro/) au creat pentru noi brazi de Crăciun reinterpretați, având drept temă cromatică oranjul nostru, culoarea optimismului – s-au implicat 55 elevi de gimnaziu și cadrele lor didactice, sub coordonarea doamnei profesoare Dr. Laura Goran, Manager Proiect. Brazii au fost expuși în magazinele NEXT din mall-urile bucureștene AFI Cotroceni, Băneasa, Promenada, Mega Mall. Conform estimărilor, i-au văzut cca 46.542 de vizitatori (scrie-ne dacă i-ai văzut și tu!). Numai câțiva fericiți care au licitat pentru brăduți au putut să îi ia acasă. Noi am luat acasă bucuria și desigur fondurile obținute care ne vor ajuta să ne îndeplinim marele vis al Fundației, Casa dintre brazi.

Sub același generic, Fii voluntar de mic, Școala Beirut (bbischool.ro) s-a integrat în acest lanț universal al solidarității și generozității, organizând în cadrul Târgului de Crăciun al școlii un stand portocaliu – toate fondurile obținute din vânzarea gadgeturilor portocalii au fost și ele direcționate către același vis al Fundației CID: Casa dintre Brazi. Tot de sărbători, La Casa Maria am primit colindători și oaspeți de seamă.

În total 450 de oameni au fost spiridușii buni care au făcut voluntariat pentru noi. Mulțumirile noastre se îndreaptă acum și către Școala George Topârceanu, Asociația Luna, Caterpillar, Club Offroad Muntenia, Asociația ONOR, Asociația Noi facem. De la oameni pentru oameni, Asociația Grija de aripi. Biserica Șerban Vodă, Liceul Mihai Eminescu din Călărași, Școala Gimnazială 1 Decembrie, Biserica Sintești, părintele Jarco și echipa Oracle.

Și pentru că dar din dar se face rai, ne-a plăcut să jucăm și rolul lui Moș Crăciun! Am primit cu recunoștintă darurile din partea comunităților partenere din Regatul Unit, Statele Unite și Germania, ambalate deja în cutii de pantofi de către familiile donatoare, apoi le-am distribuit în comunitățile românești cu copii aflați în dificultate, bolnavi și/sau din familii defavorizate. Am împărțit către 25 de astfel de comunități românești, din București și alte câteva județe, în total peste 5000 de cadouri de Crăciun.

Au primit cadouri copii din comunitățile Ferentari, Drumul Găzarului, Crângași sat Valea Brazilor, Argeș, comuna Soldanu – Negoiești, Ilfov, Gura Șuții – Dâmbovița, sat Palanca, Giurgiu, comuna Svinița – Mehedinți,  copiii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie și desigur cei din centrele CID Sf. Christofor și Casa Maria.

O parte din cadouri au fost distribuite prin grija DGASMB, Arhiepiscopiei Bucureștilor, Parohiei Maternitatea Polizu, Direcției de Asistență socială Popești Leordeni, Centrului Catehetic Sf. Mare Mucenic Gheorghe – parohia Progresu, Bisericii Paraclisul Acoperămîntul Maicii Domnului și Sf. Ioan Rusu, parohia Sintești, Parohiei Petru și Pavel – Biserica Belvedere.

Mesaj pentru viitor – lansarea din februarie 2025 – o carte-eveniment scrisă de însuși Mihai Badea

Dacă am vorbit până acum despre sărbătorile care au trecut, e timpul să vorbim și despre anul care ne așteaptă – și despre încercarea care ne așteaptă – anume de a începe construcția Casei dintre Brazi din Zărnești, primul centru de respite care din România pentru familiile defavorizate cu copii cu diagnostice invalidante și/sau incurabile.

Aici îl lăsăm pe Mihai Badea, eroul înotător, să preia sarcina de a transmite mesajul. Pe 27 februarie, de Ziua Bolilor Rare, el va lansa cartea în care-și spune povestea. Invitații vor afla cum s-a născut visul de a străbate Lake Powell, aventură dedicată CID, precum și ce aventuri urmează.

,,Fiecare cuvânt pe care vi-l scriu poartă cu el recunoștința mea pentru sprijinul vostru, pentru încurajările și ajutorul pe care mi le-ați oferit de-a lungul timpului. Datorită vouă, acum facem un pas uriaș împreună: începem construcția Casei dintre Brazi din Zărnești, un centru care va aduce speranță și alinare familiilor cu copii ce se confruntă cu diagnostice dificile. Tot ceea ce am trăit până acum m-a transformat profund; de curând am pus in scris etapele acestei transformări, astfel ca în curând veți putea citi despre ele în cartea mea „Învățăturile Apelor. Istoria unei transformări profunde”. Este povestea lecțiilor pe care apa mi le-a oferit despre curaj, despre limite si depășirea lor, despre prietenie și puterea de a găsi sens în cele mai grele momente. Este povestea mea, dar în ea veți regăsi și o parte din voi – cei care ați fost mereu alături de mine. Vă aștept la sfârșit de februarie să împărtășim împreună aceste învățături!˝

De 35 de ani în România, CID desfăşoară programe de asistenţă şi protecţie pentru mai multe categorii de copii: cu dizabilităţi, cu boli cronice în fază terminală, infectaţi cu HIV/SIDA, copii cu risc de abandon familial şi şcolar. În toți acești ani, fundaţia a fost „ACASA” pentru sute de copii abandonaţi în spital de propria familie pentru că s-au născut cu dizabilităţi grave.

Continue Reading

Stiri Romania

Asociația pastel în 2024: cifrele și emoțiile din spatele misiunii “Nicio lună fără o faptă bună”

Published

on

Cu o viziune clară și un angajament de neclintit „Nicio lună fără o faptă bună”, Asociația pastel a transformat și 2024 într-un an al schimbărilor pozitive, sprijinind comunități și inspirând încredere. Cu peste 12.000 de beneficiari direcți și cu sprijinul a zeci de parteneri și sute de voluntari, organizația nonprofit încheie al patrulea an de activitate cu rezultate bune și planuri ambițioase pentru 2025.

„Rezultatele Asociației pastel nu sunt cuantificabile doar în cifre importante și rapoarte, ci în impactul profund pe care misiunea noastră, „Nicio lună fără o faptă bună”, îl are asupra oamenilor și comunităților. Fiecare proiect spune o poveste, de la familii care au primit sprijinul necesar pentru a depăși momente dificile, la voluntari care au investit timp și pasiune, până la parteneri care au transformat simple colaborări în exemple de responsabilitate socială. Noi construim fiecare parteneriat pe o fundație solidă de valori comune, iar strategia noastră este să răspundem nevoilor imediate și, în același timp, să creăm comunități mai unite, mai reziliente și un viitor mai bun pentru noi toți”spune Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel.

12.000 de beneficiari direcți,  83 parteneri financiari & instituționali și peste 300 de voluntari, în 2024.

În cei patru ani de activitate, Asociația pastel a atras un număr tot mai mare de parteneri financiari și instituționali, datorită unei abordări care pune pe primul loc responsabilitatea față de comunități, transparența, rezultatele tangibile și comunicarea deschisă. În acest timp, Asociația pastel a atras și gestionat un buget total de 1,200,000 euro, care a fost investit în proiectele lunare.

În 2024, 61 de companii din sectorul privat au ales să să susțină proiectele Asociației pastel, de la finanțarea programelor educaționale pentru copii din zone vulnerabile, până la sprijinirea inițiativelor de sănătate comunitară sau de mediu, fiecare parteneriat a fost însoțit de raportări detaliate și povești reale, care au arătat beneficiile concrete ale implicării lor.

„Pe parcursul celor patru ani de activitate, Asociația pastel a demonstrat că fiecare contribuție contează, transformând resursele oferite în rezultate tangibile. Acum, pe final de an, redirecționarea celor 20% din impozit nu este doar un gest de solidaritate, ci o decizie strategică, care amplifică impactul pozitiv al companiei. Beneficiarii noștri, de la copii vulnerabili la adulți care se bucură de o mai mare autonomie, sunt dovada vie că implicarea poate schimba vieți” – adaugă Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel.

Pe de altă parte, implicarea voluntarilor a fost un indicator puternic al încrederii câștigate. În 2024, numărul celor care s-au alăturat Asociației pastel a crescut cu 20%, atât persoane fizice, cât și reprezentați ai companiilor partenere. Această evoluție a fost posibilă datorită comunicării clare a nevoii de sprijin și a traducerii misiunii Asociației într-o promisiune individuală.

15 comunități și 4 direcții strategice de acțiune: Educație, Sănătate, Social și Mediu

Proiectele Asociației pastel au generat un impact remarcabil în comunități diverse, acoperind atât zone urbane, cât și unele dintre cele mai izolate sate din România. Activitatea organizației neguvernamentale s-a extins în județe precum: Prahova, Bacău, Tulcea, Argeș, Constanța, Buzău, Galați și București.

ONG-ul și-a consolidat echipa, dar și angajamentul față de comunități prin intervenții semnificative în domenii-cheie precum sănătatea, educația incluzivă, protecția mediului și incluziunea socială. Ajutorul oferit a constat în: dotarea unui centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități, amenajarea unei ludoteci dedicate copiilor cu cerințe educaționale speciale, oferirea unui număr semnificativ de biciclete pentru transport școlar, furnizarea de rechizite școlare pentru un an întreg, consultanții optometrice și ochelari de vedere pentru copiii din mediul rural, acțiuni de protecție a mediului, o excursie la mare pentru copiii din medii defavorizate, dar cu rezultate bune la școală, pachete de Crăciun cu produse, rechizite și haine pentru copiii din familii cu dificultăți materiale.

Cei care vor să se implice, o pot face atât în calitate de persoane fizice, ca donator sau voluntar, cât și în calitate de persoane juridice prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit al companiei către Asociația pastel – GRATUIT – alegând astfel modul în care se folosește impozitul datorat statului.

Agenția pastel este partenerul strategic de comunicare al Asociației pastel.

Partenerii financiari sunt: Hidroelectrica, Tremend Software Consulting, Carrefour România, Digital IT, Vard Electro, Schneider România, Kustomix Mob, Kaufland România, Kellanova, Adobe România, Profi România, BIC România, Bebe Tei, S.C. Content Media Consulting, Dacart Montessori SRL, Asociația Curtea Veche, De-a joaca, Brami Production, MEDAmbulanta, Scapino Junior, ParkLake România, Lensa România, Casa Irimia, Navrom Delta, TotalMed Aparatura, Ina Bujor, Touching Art, Sacoseria, Elegant Catering, Cofetariile Alice, Cabina What The Foto, Aqua Carpatica, Mega Image, Servier, MasterMove, Intersnack, Sole, Badenis Trading, Grup DZC, Franklin Templeton, Wirtgen Group, Tipo Ale Print, Macromex, Nabu, Pyronova is Romania, Elegant Catering, Art Oil, Vitreum Comercial, Vitreum Medical, SC Pan Concept SRL, Portul Constanța, Distribuție Energie Electrică România S.A., Bustec, SIG Contab, MHS Truck, MHS Truck Brașov, Direct One S.A., Dasconta Gold SRL, Consix Construcții SRL, Direct Call Center SRL, West Beverages SRL, Heart&Soul, SBP România, Farmec SA, Tadeco Consulting, Asociația Profesioniștilor Către Inimi.

Partenerii instituționali sunt: Sanatoriului Balneoclimateric de Copii din Bușteni, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Curtea de Argeș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Roșiorii de Vede, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Băbeni, Școala Gimnazială Nr.1, Hîrtiești, Școala Gimnazială Gherghița, Școala Gimnazială “Scarlat Loghin” Dofteana, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Ștefănești, Administrația Parcului Natural Văcărești, Grădinița Nicolae Bălcescu, Școala Generală Sulina, Școala Generală C.A.Rosetti, Asociația Niciodată Singur, Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Sisești”, Centrul de Zi Amara, Delfinariu Constanța, Telegondola Constanța, Portul Tomis, Teatrul Evreiesc de Stat, Fundația Inima de Copil, Ateliere fără frontiere.

Continue Reading

Stiri Romania

Sărbători de poveste în Delta Dunării – o invitație la relaxare și reconectare

Published

on

Te-ai săturat de agitația pregătirilor pentru sărbători? Îți dorești să evadezi din rutină și să-ți regăsești liniștea? Crăciunul și Revelionul în Delta Dunării, la Green Village Resort, sunt o invitație perfectă pentru cei care caută o experiență inedită, fie că ești singur, alături de prieteni sau parte dintr-un grup mai mare.

Delta Dunării – Frumusețea iernii într-un colț de rai

Delta Dunării își păstrează farmecul și în sezonul rece. Aici, natura îți oferă un spectacol unic – ape liniștite, păsări care străbat cerul senin și o atmosferă de poveste. În mijlocul acestui cadru, Green Village Resort devine refugiul perfect pentru sărbători pline de pace și bucurie.

Sărbători fără griji

Uită de curăţenie, de cumpărături și de ore petrecute în bucătărie. La Green Village Resort, te așteaptă mese delicioase şi un program artistic pregătite de profesioniști, fără stresul organizării. Ai libertatea de a nu face nimic, doar să te bucuri de tihna sărbătorilor.

Întâlniri cu oameni deschiși la experiențe noi

Fie că vii singur sau cu un grup de prieteni, aici vei găsi o atmosferă caldă și oameni care, ca și tine, își doresc mai mult decât sărbătorile clasice. Veți împărtăși povești, veți lega prietenii noi și veți descoperi magia întâlnirilor spontane.

De ce să alegi Green Village Resort?

  • Conexiunea cu natura – îți reîncarci bateriile departe de agitația orașelor.
  • O experiență completă – de la plimbări cu barca pe canalele deltei până la seri de relaxare la masaj.
  • Un decor de poveste – perfect pentru cei care caută liniștea, dar și pentru cei care vor să sărbătorească în stil mare.

Dacă anul acesta cauți sărbători altfel, Delta Dunării îți oferă mai mult decât o destinație – îți oferă o poveste.

Află detalii despre pachetul de Crăciun şi despre pachetul de Revelion, rezervă-ți locul acum și transformă sărbătorile de iarnă într-o experiență de neuitat!

Continue Reading

Trending