Published
1 an agoon
15 copii din Slănic, județul Prahova, au ajuns la mare pentru prima dată la începutul lunii iunie, prin proiectul„MARE de bine” inițiat de Asociația pastel și implementat cu sprijinul lanțului de magazine profi.
Proiectul „MARE de bine” face parte din programul #NicioLunăFărăOFaptăBună al Asociației pastel, iar în iunie, luna dedicată copiilor, cei doi parteneri și-au propus să le ofere o bucurie unor elevi din mediul rural. Conform statisticilor, 7 din 10 copii care locuiesc la țară nu au mers niciodată într-o tabără la mare, iar activitățile lor de bază în perioada vacanței sunt: joaca prin curte sau în sat, implicarea în activități casnice și gospodărești sau petrecerea timpului singuri, pe internet sau în fața televizorului.
Proiectul „MARE de bine” este primul proiect de tip tabără pe care l-am implementat la Asociația pastel. Am fost foarte entuziamați la gândul că vom aduce câțiva copii să vadă valurile și nisipul pentru prima dată. Alături de echipa Asociației și voluntari le-am pregătit copiilor o serie de activități educative și recreative, astfel încât experiența de pe litoral să fie completă. Le mulțumim tuturor partenerilor care ne-au ajutat să implementăm acest proiect! – menționează Andreea Oprea, Director Executiv la Asociația pastel.
În cele trei zile petrecute pe litoral, în stațiunea Mamaia, copiii au avut parte de o serie de activități, de la jocuri pe plajă, vizită la Delfinariu și snorkeling la o acțiune de igienizare a plajei organizată de Asociația pastel, ca demers de educare privind poluarea acvatică și consolidarea spritului civic în rândul elevilor.
Educația și mediul sunt doi piloni esențiali în strategia noastră de CSR și sustenabilitate, iar proiectul „MARE de bine” inițiat de Asociația pastel ni s-a potrivit de minune și am rezonat pe deplin cu misiunea lui. Ne bucurăm că am putut să îndeplinim acest vis al copiilor și să-i aducem la mare pentru prima dată. Dincolo de entuziasmnul pentru activitățile recreative, acțiunea de iginizare de pe plajă a fost un real succes, deoarece elevii au conștientizat impactul pe care intervenția umană îl are asupra ecosistemului și au tratat această activitate cu responsabilitate. Alături de ei au fost și câțiva colegi din profi Constanța care au igienizat plaja cot la cot cu cei mici. – completează Gabriela Sirbu, director de sustenabilitate la profi România.
Cei 15 elevi din Slănic Prahova fac parte din clasele a VI-a și a IX-a și au fost selectați în funcție de performanța școlară, mediul și venitul familial. Elevii au fost însoțiți pe tot parcursul excursiei de diriginții celor două clase.
Partenerul principal al proiectului „MARE de bine”: profi
Protagoniștii comediei “Retreat Vama Veche” pornesc în turneu prin cinematografele din țară
Motivul pentru care Cornel Palade și Diana Matei s-au antrenat cu un sensei timp de o lună
Despre durere în gat și probleme de voce – eveniment la Opera Națională din București organizat de Vedra International
Joaquin Phoenix și Lady Gaga prezintă „Joker: Delir în Doi” din 4 octombrie doar la cinema
United Way România: de 20 de ani, uniți pentru un viitor mai bun
„Căsătoria”, primul film regizat de Mihai Bendeac, are pemiera din 6 decembrie doar la cinema
Published
2 zile agoon
04/10/2024Pe 1 octombrie, medici si farmaciști s-au reunit la Opera Națională din București, într-un cadru distins și elegant pentru a discuta despre noi abordări terapeutice în managementul afecțiunilor de tract respirator, aparat gastric și piele. Evenimentul a debutat cu o sesiune științifică în care au fost prezentate informații valoroase pentru participanții la eveniment, precum și studii de caz relevante pentru portofoliile nou lansate pe piața din Romania de către Vedra International, brandul Therasal si Freetuss. Întâlnirea a fost urmată de o reprezentație specială a operei Traviata, oferindu-le invitaților o seară memorabilă, în care știința și arta s-au îmbinat printr-o experiență unică.
La eveniment a fost prezentă și Doamna Teodora Petrova, Managing Partner Vedra International Bulgaria, Serbia și România, cele trei țări în care activează compania. În cadrul intervenției sale, doamna Teodora Petrova a subliniat importanța inovației și a colaborării între profesioniștii din domeniul sănătății și industria farmaceutică, pentru a asigura accesul pacienților la produse cu efecte terapeutice dovedite și sigure. De asemenea, doamna Teodora Petrova a evidențiat implicarea companiei în susținerea cercetării și inovației continue, acestea reprezentând două dintre principalele valori ale companiei.
În cadrul evenimentului organizat de Vedra International, au fost evidențiate și două dintre brandurile sale emblematice, Therasal și Freetus, produse ce conțin extracte de plante cu efect terapeutic dovedit în managementul afecțiunilor de tract respirator, gastric sau leziuni ale pielii. Freetuss și Therasal Oral au avut o relevanță deosebită în contextul evenimentului de la Operă, unde vocea reprezintă cel mai important instrument al artiștilor.
„Pentru cântăreții de operă, sănătatea gâtului este esențială, iar Therasal Oral și Freetus oferă soluții de încredere pentru managementul disconfortului vocal. Suntem mândri să oferim produse care pot fi în sprijinul oricărui pacient ce are nevoie de produse de calitate, chiar și pentru cei din sfera artistică. Acest eveniment a fost o ocazie excelentă de a sublinia importanța îngrijirii gâtului, nu doar pentru profesioniștii din sănătate, ci și pentru cei care își folosesc vocea la cel mai înalt nivel” – Dr. Silvia Sraer, Director Medical Vedra International.
Despre Vedra International/ Farmacia Vedra
Vedra International Reprezentanța România este reprezentantul oficial al companiei Vedra International JSC cu sediul central în Bulgaria, începând cu anul 2016. Obiectivul de activitate al Vedra International AD este de a oferi servicii de promovare companiilor producătoare de produse premium din categoria medicamente, dispozitive medicale și suplimente alimentare, companii care nu au reprezentanțe pe teritoriul țărilor unde activează Vedra International AD. Produsele distribuite de companie se pot regăsi online pe site-ul farmaciavedra.ro și fizic în lanțuri de farmacii cu prezență națională/ regională.
Published
3 zile agoon
03/10/2024United Way România celebrează 20 de ani de activitate, timp în care a ajutat peste 100.000 de persoane vulnerabile, prin proiectele de Educație, Integrare socio-profesională și Sănătate.
Cei 20 de ani de impact în comunitate au fost marcați, pe 1 octombrie 2024, printr-o Gală aniversară, cu mesajul ”De 20 de ani, Uniți pentru un viitor mai bun”, dedicată atât recunoașterii meritelor partenerilor care ne-au fost alături în acești 20 de ani, cât și contribuțiilor din ultimul an.
La eveniment s-au adresat publicului Excelența Sa, Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Dr. Sonya Anderson, Executive Vice President of United Way Worldwide’s International Network și Lidia Fați, Președintele United Way România.
United Way România face parte din rețeaua globală United Way Worldwide, una dintre cele mai mari organizații nonprofit din lume.
”Viziunea United Way este aceea de a crea o comunitate unită, prosperă, capabilă de a-şi susţine membrii să-şi atingă potenţialul maxim, și în acești 20 de ani am făcut pași semnificativi în realizarea acestui obiectiv. Astăzi, sărbătorim împreună o călătorie plină de realizări și suntem uniți pentru un viitor mai bun. Iar cifrele o confirmă. În aceste două decenii, am ajutat peste 100.000 de persoane aflate în cele mai dificile momente din viață. Și acest lucru a fost posibil mulțumită împlicării a mai bine de 500 de companii, peste 5.000 de donatori, dintre care 140 de donatori majori și aproape 20.000 de voluntari. Toate aceste cifre spun de fapt un singur lucru, că puterea lui ”Împreună” este imensă. Mulțumim tuturor!” – a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
În cadrul Galei, au fost oferite trei trofee aniversare, care încununează cei 20 de ani de implicare. Laureații acestora au fost donatorii individuali Steven și Valeria van Groningen, compania Raiffeisen Bank și Fundața Joyo. De asemenea, pe scenă au fost decernate premii pentru partenerii corporate de nivel Platinum, Gold, Silver si Bronze, donatorii individuali de nivel Tocqueville și Leadership, și organizațiile neguvernamentale care s-au implicat în mod deosebit în proiectele emblematice ale fundației pe direcțiile strategice: Educație, Integrare socio-profesională și Sănătate.
Pentru a ilustra impactul United Way Romania în aceste două decenii, au fost selectate 20 de povești de succes, iar trei dintre protagoniști au urcat în ziua Galei pe scenă. Poveștile pot fi accesate la această adresă: https://www.unitedway.ro/20-de-povesti/ .
20 de ani de United Way în România: 106.702 persoane unice sprijinite
United Way România dezvoltă și implementează programe care îmbunătățesc viețile copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în dificultate. Fundația activează în funcție de trei direcții strategice: acces la o educație de calitate, integrare socio-profesională care să asigure un venit suficient pentru a întreține o familie și acces la servicii bune de sănătate.
Educație:
Integrare socio-profesională:
Sănătate:
Voluntari:
Gala United Way a fost prezentată de Maria Chiriță și Mihai Rădulescu, jurnaliști TVR.
Organizarea Galei a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor KPMG, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Deloitte, Hellas Direct, Raifeisen Bank, Xella Romania și partenerului in-kind Dacris.
Published
5 zile agoon
01/10/2024Evenimentul de fine dining „Azuga Under the Stars” revine pentru a doua ediție, la Lux Garden Hotel & Resort din Azuga și se va desfășura pe 5 și 6 octombrie sub patronajul Confindustria România, Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest și Confhospitality. Ediția din acest an îl are invitat pe cheful Felix Lo Basso, cel care a adus, în 2024, o stea Michelin restaurantului său eponim din Milano, Italia. Autor de cărți și personalitate de televiziune, expertul culinar va găti alături de Marco Favino, creatorul culinar din spatele Lux Garden Hotel & Resort, celebru pentru pasiunea și creativitatea sa gastronomică. Împreună, cei doi își vor purta oaspeții într-o călătorie culinară de la malul Mării Adriatice, până la poalele Munților Bucegi.
În cadrul ediției intitulate „Com’é profondo il mare: de la Marea Adriatică la Munții Bucegi”, ambii chefi își vor ilustra fascinația și atașamentul față de zona în care s-au născut, Puglia, regiunea din sudul Italiei renumită pentru preparatele din pește și fructe de mare.
„Suntem hotărâți să aducem bogăția și autenticitatea bucătăriei puglieze la poalele Munților Bucegi și să oferim o experiență memorabilă oaspeților noștri. Prioritatea noastră, la Lux Garden, este de a depăși barierele fizice și culturale, oferind experiențe culinare deosebite care îmbină armonios tradițiile și aromele a două lumi distincte, unind ingredientele mediteraneene cu bogăția gastronomiei montane românești într-o adevărată simfonie a gusturilor”, a declarat Chef Marco Favino.
Cina începe cu un aperitivo autentic, în care oaspeții vor fi întâmpinați cu un Aperol Spritz, oferindu-le senzația că se află la o terasă în Bari sau Polignano a Mare. Atmosfera mediteraneană continuă cu o serie de aperitive atent pregătite, care vor îmbina ingredientele specifice Pugliei, precum fructele de mare, frunzele și mugurii de napi și verdețurile locale, cu ingrediente românești de excepție, precum trufele din Bucovina sau păstrăvul de Azuga.
Ulterior, oaspeții se vor bucura de un meniu de excepție, ce include ingrediente precum cotletul de mistreț, asortat cu whisky Singleton, și reinterpretări creative ale preparatelor tradiționale din ambele culturi, cum sunt mămăliga prăjită (sgagliozza) cu smântână și caviar sau risotto cu conopidă, păstrăv afumat și alune.
Pre-desertul, inspirat de amintirile din copilăria lui Chef Marco, „Zăpada cu Vincotto” (reducție de smochine), le va oferi invitaților cheia către o poveste culinară de familie, iar desertul semnat de Chef Felix Lo Basso, „Chicco Cremoso” cu Kimbo, va fi realizat împreună cu Pastry Chef Emilia Maxim, care i-a fost colegă la restaurantul Memorie din Trani, premiat cu o stea Michelin.
Degustarea va fi completată cu romul Zacapa 23 Centenario, servit alături de biscuiți „piccola biscotteria”, pregătiți de Emilia Maxim, patiserul cu experiență în restaurante premiate de Ghidul Michelin.
Preparatele create de acești chefi vor fi asociate cu vinuri de calitate, de la două crame prestigioase – Crama DeMATEI din Dealu Mare și Fiore – Azienda Agricola din Puglia -, iar apele fine dining Acqua Panna și S. Pellegrino vor însoți fiecare preparat, completând călătoria gastronomică. Ferrero Rocher, în calitate de partener al evenimentului, va încânta oaspeții cu gustul desăvârșit al pralinelor premium, prezentate în distinsul ambalaj auriu.
A doua zi, pe 6 octombrie, oaspeții vor fi invitați să participe la un brunch organizat în parteneriat cu Festivalul Trufelor, care aduce la Azuga nu doar trufa autentică românească, ci și atmosfera și gastronomia specifică Bucovinei. Cei doi chefi se vor implica personal în pregătirea meniului de brunch și vor găti preparate de referință, cum este de exemplu, celebrul balmoș.
Biletele pentru eveniment sunt sold out, însă listă de așteptare este deschisă.
Informații la reservations@luxgardenhotel.ro
Lux Garden Hotel & Resort își întâmpină oaspeții cu servicii de cinci stele, fiind o oază de rafinament și excelență în mijlocul naturii, la poalele pârtiilor de schi Sorica și Cazacu, cu peisaje spectaculoase, o terasă liniștită, un centru spa și experiențe culinare deosebite.