Connect with us

Economic

Educația financiară la nivel antreprenorial – cheia succesului în afaceri

Published

on

“Când vorbim despre educaţie financiară la nivel individual, lipsa ei afectează bunăstarea personală sau a familiei, însă atunci când lacunele financiare se manifestă în rândul antreprenorilor, consecinţele sunt grave, deoarece se răsfrâng asupra performanţelor economice ale întreprinderilor şi afectează deopotrivă zeci, sute sau chiar mii de oameni”, a declarat Adrian Vestea, Președinte al Consiliului Judeţean Braşov, prezent la Conferința „Educaţie financiară pentru dezvoltarea economică şi creşterea afacerilor”. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA împreună cu Ziarul News, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, sub patronajul Consiliului Județean Brașov, având ca partener instituțional Camera de Comerț și Industrie Brașov (CCIBV).

Contribuţia Judeţului Brașovul la PIB-ul României este de 3,5% – ceea ce plasează județul pe locul 5 la nivel naţional, iar în anul 2022, alături de Bucureşti şi Constanţa, Braşovul a fost un motor important al creşterii economice din România.

La rândul său, Cosmin Roșia, Director General CCIBV, a declarat: „Faptul că economia judeţului Braşov creşte de la un an la altul ne confirmă faptul că antreprenoriatul local a luat cele mai bune decizii şi a adoptat cele mai corecte strategii financiare în gestionarea afacerilor. Chiar dacă condițiile fiscale în România pe partea de microîntreprinderi încă sunt foarte bune, antreprenorii, și aici vorbim de circa 750.000 de microîntreprinderi și peste 150.000 de start-up-uri în fiecare an, au nevoie de educație financiară care să-i ajute în consolidarea afacerii”.

Despre nevoia de promovare a educației financiare a vorbit și Andreea Negru, Fondatoarea ADAA, susținând: „Educația financiară reprezintă baza solidă pe care se construiește o afacere de succes. O bună înțelegere a aspectelor financiare ale afacerii contribuie la stabilitatea și sustenabilitatea pe termen lung a acesteia. De asemenea, educația în domeniul digitalizării și tehnologiei devine esențiala, oferind oportunități pentru antreprenori . Nu în ultimul rând , mediul de afaceri are nevoie de măsuri de susținere și stimulare pentru a permite afacerilor să crească. De asemenea, trebuie să existe programe și proiecte de formare și educație pentru antreprenori, care să le ofere instrumentele necesare pentru a naviga într-un mediu complex și competitiv”.

Pe lângă nevoia de susținere și promovare a educației financiare pentru antreprenori, în cadrul conferinței s-a discutat despre  digitalizare și nevoia de aliniere a pieței forței de muncă la realitățile economice , subiecte de interes pentru antreprenorii prezenți la eveniment. Un alt subiect central l-a reprezentat nevoia de finanțare a companiilor, element cheie în dezvoltarea și scalarea unui business.

Anca Dragu, fost ministru de finanțe a susținut: „În România, dar și la nivel european, cea mai mare problemă a companiilor este finanțarea. Accesul la finanțare reprezintă prima durere a unei companii mici. Orice bancă, fie că este de stat sau că este privată, are aceleași reguli. Multe companii mici sunt considerate nebancabile.  În mod special, în perioada post-pandemică, accesul la finanțare a devenit și mai dificil, pentru că statele lumii și evident că România nu a făcut excepție, au crescut foarte mult  deficitul bugetar. Pentru finanțator este mult mai simplu, mult mai ușor, să finanțeze deficitul bugetar, cu risc zero. Acest fenomen crește datoria, crește deficitul bugetar, iar sectorul privat este scos din piață și resursele băncilor, în mare parte, merg către finanțarea statului”.

Florin Luca, director executiv Agenția pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii Brașov a completat-o pe Anca Dragu, adăugând cӑ principala problemă a antreprenorilor o constituie lipsa forței de muncă. „Una dintre prioritățile mediului de afaceri și cu care ne lovim și noi în activitatea curentă și pentru care suntem nevoiți de cele mai multe ori să facem recuperări, este lipsa forței de muncă. Mediul de afaceri nu mai găsește să aducă forță de muncă. Sunt câteva preocupări ale mediului de afaceri”.

Pe lângă problemele menționate, antreprenorii cred ca soluția este educația.

„Din păcate, ȋn Romȃnia ne lipsește educația antreprenorialӑ. Sunt mulți antreprenori care nu știu ce înseamnă un P&L, nu au noțiuni de baza financiare și acest lucru se răsfrânge asupra afacerii lor. Curajul este cel mai important ȋn afaceri, iar orice eșec reprezintă un pas către un succes viitor. Ca în orice domeniu, și în privința educației financiare este nevoie de o pregătire continuă, de o actualizare a informațiilor cu cele mai noi tendințe manifestate în plan economic, iar din acest punct de vedere proiectul de educație financiarӑ pentru antreprenori reprezintӑ o oportunitate foarte bună la nivel național de a conștientiza nevoia de învățare continuӑ ȋn domeniul  economic”, a concluzionat Dorin Șaramet, manager Lingemann Romȃnia.

Demarat la București, proiectul național “Educație financiară pentru dezvoltarea economică și creșterea afacerilor”, a ajuns la Brașov, în data de 18 mai, următoarea conferința va avea loc la Constanţa ȋn data de 8 iunie.

Partenerii evenimentului din Brașov au fost: Consiliul Județean Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Exim Banca Românească, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri, Academia de Studii Economice București, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, CNTEE Transelectrica SA, TRANSGAZ, SNGN ROMGAZ SA, DO Security, Groupama, HORA, Think Tank 360 și Asociația Studenților în Economie, Afaceri și Comunicare.

Partenerii media: KLARMEDIA, MANPRES, NINE O’CLOCK, Adevarul.ro, Ziarul Bursa, EM360, Newsweek, CAPITAL, Club Economic, infofinanciar.ro, The Diplomat, Money.ro, Clubantreprenor.ro, ECONOMISTUL, Transilvania Business, Grupul Iubim Brașovul, Stefan Ovidiu Fotograf, NEWS ONE, InvestEnergy, Focus Energetic, Energy Industry Review, Energy Center, Jurnal de Dâmbovița, Ultima Oră.

Economic

Acțiunile Apple au scăzut cu 2,9% în două zile. Care este cauza

Published

on

Sursa foto: Pexels

Acțiunile Apple au scăzut joi cu 2,9% după apariția unor informații privind introducerea unei interdicții în rândul angajaților guvernului chinez cărora li s-a interzis utilizarea iPhone-urilor. 

Gigantul tehnologic este afectat de această decizie a autorităților chineze. Miercuri, după apariția informațiilor Apple a înregistrat cea mai mare scădere zilnică din ultima lună. Compania a pierdut circa 200 de miliarde de dolari în două zile, acțiunile înregistrând cel mai scăzut nivel.

Cum afectează interdicțiile impuse de guvernul chinez acțiunile Apple

Impactul puternic este cauzat de faptul că China este a treia piață ca mărime pentru Apple, reprezentând 18% din veniturile sale totale anul trecut. De asemenea China este locul unde sunt fabricate majoritatea produselor Apple de către cel mai mare furnizor al său, Foxconn.

Problema devine cu atât mai gravă încât există informații potrivit cărora interdicția de utilizare a iPhone-urilor s-ar putea extinde la agențiile și companiile guvernamentale. 

Analiștii de la Bank of America au scris joi că potențiala interdicție de utilizare a iPhone-ului a apărut după lansarea unui nou smartphone high-end al producătorul chinez Huawei. Potrivit analiștilor, acest moment este unul „interesant”.  Guvernul chinez nu a oferit nicio declarație oficială drept răspuns la aceste informații.

Apple are cea mai mare evaluare bursieră din lume, iar odată cu acțiunile acestei companii au fost afectate și acțiunile unora dintre furnizorii săi. Este vorba despre Qualcomm, cel mai mare furnizor mondial de cipuri pentru smartphone-uri acțiunile căruia au scăzut joi cu peste 7%, în timp ce acțiunile SK Hynix din Coreea de Sud au scăzut vineri cu aproximativ 4%.

Continue Reading

Economic

Compania aeriană Wizz Air închide baza de operare de la Suceava. Ce zboruri vor mai fi operate după 28 octombrie 2023

Published

on

Sursa foto: Pexels

Wizz Air a anunțat că va închide baza de operare de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023. Dintre cele 10 rute efectuate acum spre Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund, Memmingen, Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais şi Bologna, doar primele cinci vor mai rămâne în portofoliul bazei de la Suceava. Celelalte rute vor fi transferate spre baza de la Iași care va beneficia și de cinci aeronave noi în această iarnă.

După o serie de amânări și anulări de zboruri pe care Wizz Air le-a anunțat în această vară, compania a luat o decizie privind deservirea călătorilor din țara noastră și a anunțat închiderea bazei de la Suceava, începând cu 28 octombrie 2023.

„Wizz Air a anunţat astăzi planurile de ajustare a reţelei şi de optimizare a activităţii din România pentru a creşte fiabilitatea operaţională pentru clienţii locali. Mai exact, compania aeriană îşi ajustează reţeaua din Suceava şi se va concentra pe zborurile ce vor fi operate în continuare, pentru a optimiza mai bine timpul de zbor şi a minimiza perturbările şi anulările pentru clienţii din România. Începând cu 28 octombrie 2023, compania aeriană îşi va închide baza de la Suceava, urmând să opereze în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen”, anunţă compania.

Cinci zboruri de la baza Wizz Air din Suceava vor fi trasferate la baza de la Iași

În acest moment, din baza de la Suceava sunt operate zboruri spre 10 destinații, însă începând cu 28 octombrie rutele spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais şi Bologna vor fi deservite de la baza din Iaşi. Conform declarațiilor companiei, la Iași vor fi aduse în această iarnă încă cinci aeronave, iar în următoarele săptămâni vor fi anunțate noi servicii pentru reţeaua din România.

Primul zbor Wizz Air a decolat de la Suceava pe 3 august 2016, iar de atunci, compania a transportat peste 2 milioane de pasageri pe rutele sale low-cost spre şi dinspre Suceava. 

Clienții care vor fi afectați de închiderea bazei Wizz Air de la Suceava vor fi contactați

Compania a anunțat că cei care au rezervat direct prin site-ul Wizz Air sau prin aplicaţia pentru mobil şi care sunt afectaţi de schimbări vor fi notificaţi prin e-mail și li se vor oferi trei opțiuni: reprogramarea gratuită, rambursare de 120% din tariful iniţial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitaţi.

„Ca urmare a planurilor de optimizare a pieţei din România, menite să sporească fiabilitatea operaţională pentru clienţii noştri locali, operaţiunile noastre din Suceava au devenit nesustenabile. Cu toate acestea, ne menţinem angajamentul de a sprijini creşterea continuă în România. Wizz Air nu va părăsi Suceava şi va continua să opereze peste 50% din capacitatea sa anterioară de la Suceava pentru a sprijini în continuare conectivitatea, asociată cu preţuri scăzute şi o experienţă de înaltă calitate. Principalele noastre obiective sunt de a contacta cu promptitudine toţi clienţii afectaţi, oferindu-le îndrumare precisă cu privire la opţiunile disponibile, şi de a ne extinde sprijinul pentru echipajul nostru de la Suceava. Wizz Air persistă în a oferi tarife competitive de pe mai multe aeroporturi din România, inclusiv Iaşi, Cluj, Sibiu, Bucureşti, Timişoara şi Craiova”, a declarat Diarmuid Ó Conghaile, directorul general al Wizz Air Malta.

Continue Reading

Economic

România ar putea beneficia de un suport financiar din partea Uniunii Europene în valoare de 33,9 milioane de euro. Banii vor fi alocați pentru repararea daunelor provocate de seceta gravă din anul 2022

Published

on

Sursa foto: Pexels

Miercuri, Comisia Europeană a propus acordarea României unui ajutor financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru repararea daunelor cauzate de seceta severă din vara anului 2022.

33,9 milioane de euro alocați României prin intermediul FSUE

Banii acordați României din Fondul de solidaritate al UE ar putea acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare. 

„În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice şi al unor dezastre naturale cu o frecvenţă şi o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenţia, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esenţiale, asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale. Astăzi, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, spune comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, citată de digi24.ro.

Decizia finală urmează a fi luată după aprobarea autorității bugetare, iar Comisia nu se poate antepronunța cu privire la avizul acesteia.

Odată cu aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, Comisia va elabora decizia de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenței FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranșă.

Citește și: Iulie este prima lună din 2023 în care rata inflației a scăzut sub 10%. Marcel Ciolacu promite că până la sfârșitul anului în România inflația va înregistra 8%

FSUE oferă ajutor financiar statelor membre și candidate care au fost victime ale unor dezastre naturale

FSUE a fost creat după inundațiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002 și are scopul de a sprijini statele membre și țările candidate prin oferirea unei contribuții financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Odată cu începutul pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

În vara anului 2022 România s-a confruntat cu o secetă gravă care a cauzat daune mai ales pentru producția de porumb și floarea-soarelui. România a înregistrat cea mai mică recoltă de porumb de după 2007, iar recolta de floarea-soarelui a reprezentat doar 70% față de producția normală.

Continue Reading

Trending