Cel mai nou lungmetraj animat de la Disney călătorește adânc într-un tărâm neexplorat și inșelător, unde creaturi fantastice îi așteaptă pe legendarii Clades, o familie de exploratori ale căror neînțelegeri amenință distrugerea celei mai recente misiuni și – de departe – cea mai importantă.
Filmul îl are în rolul principal pe Jake Gyllenhaal (vocea Exploratorului Clade), iar pe afiş regăsim alte nume celebre, inclusiv regizorul Don Hall (cunoscut pentru filmele: Big Hero 6, Raya and the Last Dragon) și co-regizorul și scriitorul Qui Nguyen (co-scenaristul filmului Raya).
Aşa cum ne-am obişnuit, decorurile uluitoare pentru filmele de la Walt Disney Animation Studios deschid uşa către locuri văzute doar în imaginația noastră – de la Zootropolis la San Fransokyo sau de la Kumandra la Corona. Dar nicio lume până acum nu a fost atât de minunat de ciudată. De data aceasta „Lumea ciudată”este plasată într-o lume vastă, ascunsă, subterană, în care ne așteaptă creaturi bizare, tot felul de pericole care se profilează și, mai ales, aspecte necunoscute.
Aventura originală plină de acțiune prezintă o familie legendară de exploratori, Clade, în timp ce încearcă să navigheze pe un tărâm nou și inșelător , alături de un echipaj pestriț care include o pată răutăcioasă, un câine cu trei picioare și o grămadă de creaturi bizare. Această lume extrem de ciudată este de fapt o alegorie pentru Planeta Pământ, spune regizorul Don Hall. „Cum a început totul? A trebuit doar să mă gândesc la fiii mei și la lumea pe care o vor moșteni”, spune el. „Cum este ea diferită de ceea ce am moștenit de la tatăl meu?”
Relaţia tată-fiu
Hall s-a aplecat asupra ideii de tați și fii şi relaţia dintre ei, faptul că ei nu văd întotdeauna lumea la fel. „Eu și tatăl meu avem o relație grozavă”, spune el. „Este fermier și am crescut ajutându-l. Dar când aveam 14 ani, totul s-a schimbat. Dintr-o dată, plantam și făceam mai multe lucruri pe care pur și simplu nu voiam să le fac. (…) Mi-am amintit mereu momentul acela și m-am gândit că ar fi interesant să explorez relațiile tată – fiu și tipul de așteptări pe care le avem de la copiii noștri – intenționat sau neintenționat.”
În esență, „Strange World / O lume ciudată” este o poveste despre familie, în special trei generații care își caută fiecare locul în lume. Exploratorul Clade este un om de familie genial – care, în adolescență, a descoperit o sursă de energie bazată pe plante care a schimbat lumea. El a construit o afacere de succes din creșterea, recoltarea și distribuirea recoltei alături de soția și fiul său.
Tatăl lui Searcher (Exploratorul), Jaeger, și-a propus la o vârstă fragedă să fie genul din care sunt făcute legendele despre exploratori. O statuie din oraș confirmă că și-a atins acest scop, dar, nimeni nu a mai auzit de el de zeci de ani, după ce a dispărut subit în timpul unei expediții.
Fiul lui Searcher, Ethan, este un tânăr fericit, în vârstă de 16 ani, cu un mare simț al umorului și o etică decentă a muncii (pentru un adolescent). Ethan ajută la fermă, dar nu este sigur că vrea să calce pe urmele tatălui său. Cei trei Clade sunt atât de diferiţi, încât diferenţele par a-i dezbina – și, în același timp, au mai multe în comun decât este dispus să admită oricare dintre ei.
Co-regizorul și scriitorul Qui Nguyen își amintește conversațiile timpurii cu Hall. „Ceea ce m-a atras a fost când mi-a spus că este vorba despre tați și fii”, spune Nguyen. „Sunt și tată a doi copii și am simțit că tocmai aceasta este povestea de care aveam nevoie şi pe care voiam să o spun”.
„Empatizăm cu Jaeger și Searcher când vine vorba de copiii noștri”, mai spune Nguyen.
Producătorul Roy Conli spune că dinamica dintre personaje este, de fapt, miezul poveștii. „Relațiile tată-fiu sunt atât de frumoase și atât de pline în același timp”, spune el. „Am venit de la teatru. Piesa mea preferată în copilărie a fost «Moartea unui comis voiajor», care este o poveste clasică tată-fiu. Eu și tatăl meu am avut o relație extraordinară. Am crezut că este Superman până la 15 ani, când mi-am dat seama că nu este Superman. Am avut 10 ani buni de luptă prin care, din fericire, am trecut. Era un tip uimitor și acea relație tată-fiu este cu adevărat specială: este fenomenală și universală. Cred că tații își împing fiii; fiii își resping părinții și apoi, în cele din urmă, îşi revin cu toţii.”
„Strange World / O lume ciudată” este o aventură originală plină de acțiune, în spiritul romanelor pulp (de consum, ieftine). „Întotdeauna mi-au plăcut poveștile mari de aventură”, spune Hall, „genul de poveste de aventură în care exploratorii găsesc o lume ascunsă care până acum nu era cunoscută lor sau oricui altcuiva. Și asta merge înapoi atât de departe, la sfârșitul anilor 1800, începutul anilor 1900 – Jules Verne, H.G. Wells, Sir Arthur Conan Doyle. Am vrut să evoc ideea aceasta în film.”
Marea aventură din povestea familiei Clade începe atunci când președintele Avalonia, Callisto Mal, apare la ferma lui Searcher (Exploratorul) – spre surprinderea lui și a soției sale, Meridian. El aduce veşti proaste: pando – planta revoluționară pe care Searcher a descoperit-o cu ani în urmă – are probleme și toți sunt în pericol grav. Trebuie să meargă la sursă, oriunde ar fi aceasta, pentru a-și da seama cum să o salveze.
Conli spune: „Adesea mă gândesc că pando a afectat Avalonia în același mod în care apariția electricității a afectat lumea noastră. Dacă te uiți la anii 1880 și apoi la anii 1930, era o lume complet diferită, electricitatea a fost o forță fenomenală. Când ei descoperă că planta este în pericol, asta determină acțiunea filmului. Pando devine motivul expediției care îl conduce pe Searcher înapoi la tatăl său, Jaeger, care a fost dispărut de mulți ani.”
SINOPSIS:
Disney descrie noul film ca pe o poveste care „călătorește adânc într-un tărâm neexplorat și inselator, unde creaturi fantastice îi așteaptă pe legendarii Clades, o familie de exploratori ale căror neînțelegeri amenință distrugerea celei mai recente misiuni și – de departe – cea mai importantă.”
Filmul îl are în rolul principal pe Jake Gyllenhaal (vocea Exploratorului Clade), iar printre voci regăsim alte nume celebre ca Jake Gyllenhaal, Dennis Quaid, Alan Tudyk, Lucy Liu, Gabrielle Union, Jaboukie Young-White. Filmul este regizat de Don Hall, alături de Qui Nguyen.
Filmul va avea avan-premiera în cinematografe pe 24 noiembrie 2022 (premiera in data de 25 noiembrie), fiind distribuit în România de Forum Film.
După aproape 30 de ani de la succesul primei părți, mult așteptata continuare a aventurii, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din România începând cu data de 9 septembrie.
Cu Sandra Bullock și Nicole Kidman în rolurile principale, „Ce vrăji mai fac fetele 2” ne întoarce într-o lume condusă de răutăţi sub clar de lună și de magie ancestrală puternică, în care surorile Owens trebuie să înfrunte blestemul întunecat ce amenință să le destrame familia o dată pentru totdeauna, într-un eveniment cinematografic de neratat, plin de distracție, cocktailuri la miez de noapte, magie și haos.
Despre decizia de a reveni la rolurile surorilor vrăjitoare, Sandra și Nicole au mărturisit că venise momentul oportun: “Ca actor nu ajungi mai niciodată să faci un film pe care publicul te imploră să îl faci. De obicei, noi mergem către el și îi cerem să urmărească filmul nostru, să îl placă. Este neobișnuit să primești din social media cereri de a face o continuare. Nu prea înțelegem cum un film care nu a atras atât de mult atenția la vremea lui, a devenit așa un fenomen acum, iar lumea cere o continuare. A fost o onoare pentru noi să facem parte din proiect.”
Alături de Bullock și Kidman, în aventura romantică mai joacă Joey King, Lee Pace, Maisie Williams, Xolo Maridueña, Solly McLeod, împreună cu Dianne Wiest și Stockard Channing. Susanne Bier regizează după un scenariu scris de Akiva Goldsman, Georgia Pritchett și Kelly Marcel, bazat pe romanul „The Book of Magic” scris de Alice Hoffman. Filmul este produs de Denise Di Novi, Sandra Bullock și Nicole Kidman. Producătorii executivi sunt Donald Sabourin, Alice Hoffman, Andrew A. Kosove și Broderick Johnson.
Bier a reunit o echipă prestigioasă de profesioniști din lumea cinematografiei, din care fac parte directorul de imagine Simon Duggan, scenograful Tom Burton, editorul Sam Williams, supervizorii muzicali Season Kent și Gabe Hilfer, compozitorul Rupert Gregson-Williams, creatoarea de costume Alexandra Byrne și directoarea de casting Jina Jay.
Distribuit de Vertical Entertainment, „Ce vrăji mai fac fetele 2” are avanpremiera pe marile ecrane din 9 septembrie.
Disney+ anunță premiera unei noi povești romantice toamna aceasta. Serialul „The Remarried Empress” va purta telespectatorii într-o lume a fanteziei, a iubirii și a ambițiilor rivale, din 4 noiembrie.
Bazat pe celebra bandă desenată WEBTOON NAVER, care a strâns până în prezent aproape 3 miliarde de vizualizări, „The Remarried Empress” urmărește relația tensionată dintre îndrăgita împărăteasă Navier și soțul ei, împăratul Sovieshu al Regatului de Est. Pe măsură ce neliniștea cuprinde întregul regat, relația celor doi începe să se destrame atunci când Sovieshu se îndrăgostește de o sclavă fugară și face tot posibilul să-i cucerească inima. Refuzând să-și compromită demnitatea, Navier acceptă cererile împăratului cu o singură condiție – aceea de a i se permite să se recăsătorească cu rivalul său, prințul moștenitor Heinrey al Regatului de Vest. Ce urmează este o poveste de dragoste, pasiune și regrete care amenință soarta unui întreg regat, în timp ce Navier se străduiește să-și recapete puterea.
Cu Shin Mina (Karma, Hometown Cha-Cha-Cha) în rolul împărătesei Navier, Ju Jihoon (Light Shop, The Trauma Code: Heroes on Call) în rolul împăratului Sovieshu, Lee Jongsuk (Big Mouth) în rolul prințului moștenitor Heinrey și Lee Seyoung (The Red Sleeve, The Crowned Clown) în rolul sclavei fugite Rashta, serialul „The Remarried Empress” a fost adaptat pentru ecran de Yeoh Geena și Hyun Choongyeol și este regizat de Cho Suwon (Still 17, Pinocchio).
Serialul va debuta pe 4 noiembrie cu patru episoade, apoi fanii se pot bucura de două episoade noi în fiecare miercuri până la finalul seriei doar pe Disney+.
Fanii poveștilor coreene se pot bucura chiar azi producții originale coreene de neratat pe Disney+, printre care „Made In Korea”, despre un agent coreean CIA care își folosește afacerile ilegale din lumea interlopă pentru a-și satisface setea de putere; „Furtuna Politica” („Tempest”), despre o conspirație globală care amenință stabilitatea Peninsulei Coreene; „Puteri neobișnuite” („Moving”), despre un grup de agenți speciali sud-coreeni care lucrează pentru a-și proteja copiii cu superputeri de pericol și exploatare, și multe altele.
Liam și Noel Gallagher au fost prezenți la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția pentru premiera mondială a documentarului „Oasis: Don’t Look Back In Anger”, filmul care urmărește revenirea Oasis și turneul Oasis Live ’25. Este prima participare a celor doi frați la Festivalul de Film de la Veneția.
Liam și Noel au pășit pe covorul roșu alături de Steven Knight, creatorul și scenaristul filmului, și de regizorii Dylan Southern și Will Lovelace. Premiera mondială a avut loc în Sala Grande a Palazzo del Cinema, în fața a peste 1.000 de invitați.
„Oasis: Don’t Look Back In Anger” surprinde din interior revenirea uneia dintre cele mai cunoscute trupe britanice și turneul Oasis Live ’25. Documentarul oferă acces la repetiții, culise și concerte, include imagini care nu au mai fost văzute până acum, precum și primele interviuri comune cu Noel și Liam Gallagher după mai bine de 20 de ani. Filmul urmărește în același timp impactul reuniunii Oasis și felul în care muzica trupei continuă să rezoneze cu generații de fani din întreaga lume.
Documentarul este creat de Steven Knight, scenarist, producător și regizor nominalizat la BAFTA și Oscar, cunoscut pentru Peaky Blinders și A Thousand Blows, și regizat de Dylan Southern și Will Lovelace, realizatorii Shut Up and Play the Hits și Meet Me in the Bathroom.
„Oasis: Don’t Look Back In Anger” este distribuit în România de Forum Film România și poate fi văzut în cinematografe începând cu 10 septembrie, inclusiv în format IMAX.